Guvernul Modi ripostează la tarifele impuse de Trump – India afirmă că îşi va proteja interesul naţional

#image_title

“Am luat act de declaraţia preşedintelui american privind comerţul bilateral. Guvernul studiază implicaţiile acesteia”, a transmis într-un comunicat Ministerul indian al Comerţului şi Industriei.

Acesta aminteşte că India şi Statele Unite au desfăşurat în ultimele luni negocieri pentru un acord comercial “echitabil, echilibrat şi reciproc avantajos” şi dă asigurări că guvernul de la New Delhi “îşi menţine angajamentul faţă de acest obiectiv”, dar o prioritate a sa rămâne protejarea intereselor agricultorilor, antreprenorilor şi întreprinderilor mici şi mijlocii.

Negocierile comerciale dintre SUA şi India nu par să fi condus la un acord pe placul lui Trump, care a anunţat miercuri mai devreme măsuri tarifare împotriva Indiei. “Deşi India este prietena noastră, de-a lungul anilor am făcut relativ puţine afaceri cu ei, întrucât taxele lor vamale sunt mult prea mari, printre cele mai mari din lume, şi au cele mai stricte şi enervante bariere comerciale netarifare dintre toate ţările”, a susţinut preşedintele american într-o postare pe Truth Social.

Mai mult, “întotdeauna au cumpărat marea majoritate a echipamentului lor militar din Rusia şi sunt cel mai mare cumpărător de ENERGIE al Rusiei, împreună cu China, într-un moment în care toată lumea doreşte ca Rusia să OPREASCÄ CRIMELE ÎN UCRAINA”, a adăugat liderul de la Casa Albă, folosind pe alocuri majuscule, în stilul său obişnuit.

Din aceste motive, a indicat Trump în continuare, Statele Unite vor impune Indiei începând cu 1 august taxe vamale de 25%. Acestor taxe li se va adăuga o penalitate despre care el nu a oferit detalii, dar prin care urmăreşte să sancţioneze India pentru importurile masive de produse din Rusia şi pentru achiziţiile de armament rusesc. India a fost încă din timpul Războiului Rece un client tradiţional al industriei militare ruse.

Într-un mesaj ulterior, Trump şi-a justificat decizia de a taxa importurile din India prin “deficitul comercial enorm” înregistrat de SUA în tranzacţiile comerciale bilaterale. Statele Unite sunt unul dintre principalii parteneri comerciali ai ţării conduse de premierul Narendra Modi, comerţul bilateral cu mărfuri ajungând la 129,2 miliarde de dolari în 2024, cu un deficit comercial pentru SUA de peste 45 de miliarde de dolari.

Primăria Piatra-Neamţ sare în ajutorul sinistraţilor afectați de inundații: ce sumă a alocat

Bărbatul care conducea ambarcaţiunea răsturnată în Golful Musura, accident soldat cu moartea a patru persoane, reţinut/ El ar fi permis îmbarcarea mai multor pasageri, a plecat din port fără a ţine cont de vremea rea şi a ieşit cu ambarcaţiunea pe mare