Guvernul va aproba noi investiţii în infrastructură – Este vorba drumul expres Brăila – Galaţi, un nou nod rutier în nord-estul Capitalei şi varianta ocoalitoare Galaţi

Guvernul va aproba, în şedinţa de joi, noi investiţii în infrastructură, care se vor derula prin Ministerul Transporturilor, a declarat premierul Marcel Ciolacu. El a precizat că este vorba de drumul expres Brăila – Galaţi, un nou nod rutier în nord-estul Capitalei şi de varianta ocoalitoare Galaţi

”Vom continua investiţiile prin Ministerul Transporturilor cu drumul expres Brăila – Galaţi, de asemenea, cu construcţia unui nou nod rutier în nord-estul Capitalei şi nu în ultimul rând varianta ocolitoare la Galaţi, toate investiţiile însumate ducând la 2,8 miliarde de lei”, a afirmat Marcel Ciolacu. 

 
El a menţionat că în această şedinţă de Guvern va fi aprobat şi contingentul pentru lucrători străini în România.
 

”Rămâne neschimbat. Este o solicitare a mediului de afaceri, vom rămâne şi anul acesta cu contingentul de 100 de mii de lucrători”, a precizat Marcel Ciolacu.
 
De asemenea, premierul a precizat şi care este programul de ţară al României.   
 
”Mai avem şi la OECD, fiind programul de ţară în acest moment al României, după finalizarea aderării la spaţiul Schengen şi Visa Waiver, programul de ţară României, în acest moment, este aderarea la OECD în anul 2026”, a mai transmis premierul Ciolacu.

Pianista Eva Gevorgyan şi dirijorul Julian Rachlin, în concert la Ateneul Român

Bărbat condamnat la 15 ani de închisoare pentru viol în formă continuată, găsit de poliţişti în sectorul 5 al Capitalei şi încarcerat. Bărbatul a violat-o pe fiica minoră a unor prieteni în timp ce se afla într-un oraş din Franţa