Hamas a predat, duminică, cadavrele a trei ostatici, chiar dacă gruparea militantă palestiniană şi Israelul s-au acuzat reciproc de încălcarea armistiţiului fragil care a pus capăt, în mare parte, celor doi ani de război, relatează Reuters.
Forţele israeliene din Gaza au primit sicriele cu cadavrele a trei ostatici, transportate prin intermediul Crucii Roşii, a declarat biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu. Rămăşiţele vor fi transportate în Israel pentru identificare.
Trupurile predate sunt ale trei dintre cei 11 ostatici ale căror rămăşiţe Israelul le solicită din Gaza, în conformitate cu termenii armistiţiului. Israelul a declarat că Hamas a fost prea lent în predarea rămăşiţelor, iar Hamas susţine că lucrează cât mai repede posibil, în condiţii dificile.
Această problemă a fost doar una dintre disputele care au împiedicat punerea în aplicare integrală a acordului de încetare a focului negociat de SUA, în vigoare din 10 octombrie.
Duminică, un atac aerian israelian a ucis un bărbat în nordul Gazei. Armata israeliană a declarat că avioanele sale au atacat un militant care reprezenta o ameninţare pentru forţele sale. Spitalul Al-Ahli a declarat că un bărbat a fost ucis în atacul aerian în apropierea unei pieţe de legume din suburbia Shejaia a oraşului Gaza.
„Există încă grupuri Hamas în zonele aflate sub controlul nostru în Gaza şi le eliminăm sistematic”, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu într-o transmisiune televizată la începutul unei şedinţe a cabinetului la Ierusalim.
Hamas a publicat ceea ce a descris ca fiind o listă a încălcărilor armistiţiului de către Israel. Ismail Al-Thawabta, directorul biroului de presă al guvernului din Gaza condus de Hamas, a negat că luptătorii Hamas ar fi încălcat armistiţiul atacând soldaţii israelieni.
Încetarea focului a calmat majoritatea luptelor, permiţând sutelor de mii de palestinieni să se întoarcă la ruinele caselor lor din Gaza. Israelul şi-a retras trupele din poziţiile din oraşe şi a permis intrarea mai multor ajutoare.
Hamas a eliberat toţi cei 20 de ostatici în viaţă reţinuţi în Gaza în schimbul a aproape 2.000 de condamnaţi palestinieni şi deţinuţi de război reţinuţi de Israel.
Hamas a acceptat, de asemenea, în cadrul acordului de încetare a focului, să predea rămăşiţele a 28 de ostatici morţi în schimbul cadavrelor a 360 de militanţi palestinieni ucişi în război. Până duminică, Hamas predase 17 cadavre.


