Handbal feminin: Minaur Baia Mare, victorie cu Thuringer HC, deţinătoarea trofeului European League

Echipa Minaur Baia Mare rămâne liderul grupei A din European League, după ce a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Thuringer HC, deţinătoarea trofeului, scor 28-24 (12-12).

MVP-ul partidei a fost portarul Iulia Dumanska, jucătoarea de la Minaur având 12 intervenţii reuşite. 

Cealaltă partidă din cadrul etapei a IV-a se va juca duminică, între Larvik – Motherson Mosonmagyaróvári KC.

În primele etape din grupă, Minaur a obţinut rezultatele: 28-26 cu Larvik, 34-28 cu Motherson Mosonmagyaróvári KC şi 32-33 cu Thuringer HC. În penultima etapă va juca tot pe teren propriu, cu Larvik, în 14 februarie.

Minaur Baia Mare a fost repartizată direct în turul 3 al competiţiei, în care a eliminat formaţia HH Elite (27-21 şi 33-22).

În European League, România mai este reprezentată de Rapid Bucureşti (grupa C), cu Tertnes Bergen, Lokomotiva Zagreb şi VfL Oldenburg, respectiv de Corona Braşov (D), alături de Viborg HK, JDA Dijon şi Zaglebie Lubin.

Meciurile din faza grupelor se încheie în 22 februarie. Primele două clasate se vor califica în sferturi (21-29 martie), urmate de Turneul Final Four (16-17 mai).

 

Intervenţie la limită a doi poliţişti pentru salvarea unui bărbat cunoscut cu afecţiuni psihice care s-a aruncat într-o fântână, sub privirile îngrozite ale unor trecători/ Bărbatul nu a fost rănit, fiind dus la spital pentru examen de specialitate

Sorana Cîrstea după câştigarea Transylvania Open: Mi-aţi făcut cea mai frumoasă săptămână a vieţii! / În opt luni mă voi retrage, însă mă voi retrage un om fericit datorită acestei săptămâni