Handbal feminin: Norvegia a câştigat al cincilea trofeu mondial, după finala cu Germania; la 45 de ani, portarul Katrine Lunde s-a retras

Naţionala Norvegiei a câştigat, duminică, la Rotterdam, medalia de aur la Campionatul Mondial, după finala cu Germania, scor 23-20 (11-11). Medalia de aur este şi un cadou de rămas-bun pentru portarul Katrine Lunde, care s-a retras de la echipa naţională, la 45 de ani şi o carieră fantastică. Bronzul a revenit echipei Franţei. România s-a clasat pe locul 9.

Pentru Norvegia, care a jucat a 10-a finală din istoria sa, este al cincilea trofeu mondial, după cele obţinute în 1999, 2011, 2015 şi 2021.

La 45 de ani, portarul Katrine Lunde a fost ovaţionată îndelung, acesta fiind ultimul meci din cariera sa de succes la echipa naţională. A debutat în 2003 şi a adunat de atunci 25 de prezenţe la marile turnee finale, aducându-şi o contribuţie decisivă la cele 21 de medalii obţinute cu Norvegia, din care 13 de aur: trei la JO şi CM, şapte la CE.

Finala din 14 decembrie 2025 a reprezentat al 388-lea meci la naţională pentru Lunde, care a împlinit 45 de ani în 30 martie şi a declarat presei înaintea ”ultimului bal”: ”Mi-e teamă să-mi iau rămas-bun”.

FOTO: IHF
FOTO: IHF

Medaliata cu argint de duminică, Germania a jucat doar a doua finală din istoria sa, la prima cucerind aurul mondial, în 1993. În palmares, reprezentativa Germaniei mai are trei medalii mondiale de bronz.

Tot duminică, medalia de bronz a revenit Franţei, campioana mondială din 2023, care s-a impus, după prelungiri, cu scorul de 33-31 (12-11, 26-26), în faţa Olandei.

Clasamentul final al CM din 2025: 1. Norvegia, 2. Germania 3. Franţa, 4. Olanda 5. Danemarca 6. Brazilia 7. Ungaria 8. Muntenegru 9. România 10. Angola 11. Polonia 12. Serbia 13. Japonia 14. Spania 15. Suedia 16. Austria 17. Insulele Feroe 18. Cehia 19. Elveţia 20. Tunisia 21. Islanda 22. Argentina 23. Coreea de Sud 24. Senegal 25. Croaţia 26. China 27. Paraguay 28. Egipt 29. Uruguay 30. Cuba 31. Kazakhstan 32. Iran.

Naţionala României a încheiat pe locul 9, cea mai bună clasare pentru tricolore după bronzul mondial din 2015. Obiectivul a fost clasarea în primele 10 locuri.

Rezultatele complete ale României la Campionatul Mondial din 2025 sunt: 33-24 cu Croaţia, 31-27 cu Japonia şi 31-39 cu Danemarca – grupa preliminară A; 29-34 cu Ungaria, 37-17 cu Senegal şi 36-24 cu Elveţia – grupa principală II.

În palmares, România are patru medalii: aur (1962), argint (1973, 2005) şi bronz (2015). Cea mai slabă clasarea a fost în 2001, locul 17. Naţionala României este singura din lume care a participat la toate ediţiile CM, cea din 2025 fiind a 27-a.

 

Handbal feminin: Norvegia a câştigat al cincilea trofeu mondial, după finala cu Germania; la 45 de ani, portarul Katrine Lunde s-a retras

Judecătorul Raluca Moroşanu: Practic, suntem nişte angajaţi ai unui SRL unde patronul stabileşte ce vrea el şi noi trebuie să ne supunem/ Doamna Arsenie a venit personal să ne spună că evaziunea fiscală de fapt nu prea există aşa, în general