Handbal feminin: România, debut cu victorie la Campionatul European; Cehia a condus 56 minute

Naţionala de handbal feminin a învins vineri, la Debrecen, reprezentativa Cehiei, scor 29-28 (11-13), în primul meci din grupa B a Campionatului European. Tricolorele au fost conduse 56 de minute, chiar şi la 6 goluri.

Pentru România au marcat Bazaliu 9 goluri, Ostase 8, Borş 4, Boiciuc 3, Gogîrlă 2, Stoica 1, Dindiligan 1, Popa 1, iar din echipa Cehiei s-au remarcat Cholevova 11, Jerabkova 6, Sustackova 5.

Tot vineri se va juca şi cealaltă partidă din prima etapă a grupei B, între Muntenegru – Serbia.

România va disputa următoarele două partide în 1 decembrie, cu Muntenegru, respectiv în 3 decembrie, cu Serbia.

Turneul final al CE2024 are loc în Ungaria, Elveţia şi Austria, între 28 noiembrie – 15 decembrie. Ediţia din 2024 a Campionatului European este prima cu 24 de echipe la start, iar meciurile sunt găzduite în grupele preliminare de Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F), în grupele principale de Debrecen şi Viena, capitala Austriei urmând a găzdui şi fazele finale.

Primele două clasate în fiecare grupă preliminară se vor califica în grupele principale, cu meciuri programate între 5-11 decembrie. Semifinalele vor avea loc în 13 decembrie, iar finalele pentru medalii în 15 decembrie.

La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România s-a clasat pe locul 12, după ce în 2018 era pe locul 4. Cea mai bună performanţă a tricolorelor este medalia de bronz din 2010.

Deţinătoarea trofeului este Norvegia, care luptă pentru al 10-lea titlu european, din care ultimele cinci au fost câştigate cu Thorir Hergeirsson, antrenor principal şi în prezent. Se remarcă în lotul nordic şi portarul Katrine Lunde, care la cei 44 de ani bifează o nouă ediţie şi luptă pentru al 7-lea trofeu continental.

De la CE2024, trei echipe se vor califica direct la CM2025.

 

Bruce Willis apare în fotografii de familie emoţionante de Ziua Recunoştinţei – FOTO

Băsescu, atac la Ciolacu și Ciucă: ‘E o problemă pe care ei nu au înțeles-o!’ / ‘Au crezut că sunt singurii deştepţi’