Naţionala României a învins sâmbătă, la Bistriţa, reprezentativa Cehiei, scor 37-30 (16-15), în al doilea meci de la Trofeul Carpaţi. Duminică, tricolorele vor avea ultimul test, cu Austria, înaintea debutului la Campionatul Mondial, în 27 noiembrie.
Principalele marcatoare ale României au fost Grozav 7 goluri, Ostase 6, Roşu 4, Kerekeş 4, iar din echipa Cehiei s-a remarcat Smetkova 8.
În primul meci al zilei, Portugalia – Austria, scor 33-19 (18-12).
Prima zi a turneului de la Bistriţa a adus tot o victorie pentru tricolore, 40-28, cu Portugalia, în timp ce Austria şi Cehia au remizat, scor 29-29. Duminică vor avea loc ultimele meciuri, între Cehia – Portugalia şi România – Austria.
Meciurile de la Trofeul Carpaţi reprezintă ultimele teste înaintea participării la Campionatul Mondial din Germania şi Olanda, între 26 noiembrie – 14 decembrie.
România va juca în grupa A, la Rotterdam, cu Croaţia (27 noiembrie), Japonia (29 noiembrie) şi Danemarca (1 Decembrie).
