Echipa feminină de handbal SCM Râmnicu Vâlcea a anunţat transferul lui Zoe Sprengers, jucătoare de bază a naţionalei Olandei şi una dintre cele mai dinamice şi talentate extreme stânga din handbalul european. Ea a fost transferată de la Team Esbjerg.
Zoe s-a remarcat rapid pe semicerc, atât la nivel de club, cât şi în echipa naţională a Olandei, pe care o reprezintă din 2021, în cadrul competiţiilor internaţionale. Cariera ei a avut o ascensiune direct proporţională cu prestaţiile sale, întrucât pasiunea pentru handbal s-a îmbinat perfect cu experienţa căpătată meci de meci.
La nivel de senioare, Sprengers a evoluat pentru formaţii de renume european, printre care Borussia Dortmund (Germania) sau Team Esbjerg (Danemarca), unde şi-a confirmat calitatea de a-şi aduce aportul în cadrul echipei, fiind o „mână sigură”.
Sportiva, în vârstă de 26 de ani, este o prezenţă constantă în naţionala Olandei, reprezentativă al cărui loc este în elita handbalului mondial. Participările la turneele finale i-au adus acel plus de experienţă, devenind astfel o sportivă completă, care are abilitatea să creeze diferenţa în orice moment al jocului.
“Sunt bucuroasă să joc pentru Vâlcea şi abia aştept să cunosc coechipierele şi suporterii, să descopăr clubul. Aştept cu nerăbdare să luptăm pentru obiectivele propuse în sezonul care va urma şi să le îndeplinim împreună. Acestea fiind spuse, ne vedem foarte curând!”, a declarat Zoe.
Zoe este o fire deschisă şi sociabilă, care apreciază timpul petrecut alături de familie şi prieteni, mai ales în jurul jocurilor de societate. Îi place să călătorească şi să descopere locuri noi, alături de cei dragi. Africa de Sud a fost până acum destinaţia ei preferată, iar experienţele trăite acolo au inspirat-o să privească fiecare loc nou cu curiozitate şi umor. În viaţa de zi cu zi, Zoë este atrasă de activităţile creative, printre care manichiura, modelajul sau pictură şi în prezent învaţă singură să croşeteze. În momentele de relaxare nu ar spune nu unui film bun pe Netflix. Are în plan începerea unui program de studii, dar şi realizarea unui ‘Safari’ pentru a descoperi urşii din România.
Zoe a fost transferată la echipa din Vâlcea chiar luni, ziua în care împlineşte 26 de ani.