Clubul Sportiv Rapid Bucureşti a anunţat, miercuri, venirea din vară a internaţionalei din Angola Stelvia Pascoal, triplă campioană a Africii.
Jucătoarea angoleză a semnat un contract pe 2 ani cu Rapid, urmând să se alăture echipei în această vară, sub comanda antrenorului francez Laurent Bezeau.
În vârstă de 22 de ani şi având o înălţime de 181 de centimetri, Stelvia Pascoal vine la Rapid după un sezon bun la echipa franceză de primă ligă Saint Amand, unde a înscris 113 goluri în 22 de meciuri, cu un total de 221 de aruncări. Cu acest transfer, Rapid îşi completează linia de inter stânga, alături de Maria Kanaval şi Djazz Chambertin, în perspectiva unui sezon plin de provocări interne şi europene.
Stelvia Pascoal este o jucătoare cu experienţă internaţională solidă, fiind componentă a naţionalei Angolei, cu care a câştigat Campionatul African de Handbal Feminin în 2021, 2022 şi 2024 şi a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde echipa sa a ocupat locul 10.
În cariera sa, Stelvia a evoluat şi pentru Metz Handball, una dintre cele mai titrate echipe din Franţa, bifând astfel experienţă la cel mai înalt nivel european.