Handbal masculin: Campioana Dinamo Bucureşti, al cincilea eşec consecutiv în grupa A din Liga Campionilor

#image_title

Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă miercuri, în deplasare, de formaţia Aalborg Handball, scor 34-28 (18-14), în meci contând pentru etapa a V-a din grupa A a Ligii Campionilor. Este al cincilea eşec consecutiv pentru Dinamo, care se află în continuare pe ultimul loc în grupă, cu 0 puncte.

Principalii marcatori ai partidei au fost Knorr 8 goluri, Hangaard 5, pentru gazde, respectiv Valdes 6, Pelayo 4, Akimenko 3, pentru Dinamo.

De remarcat al patrulea gol reuşit de Dinamo, prin Langaro (min. 13), care a reprezentat şi atingerea bornei de 3.000 de goluri în Liga Campionilor de către campioana României.

În celelalte partide din etapa a V-a se mai joacă, miercuri şi joi, meciurile dintre Industria Kielce – HBC Nantes, Fuchse Berlina – Kolstad Handball şi Sporting Lisabona –Veszprem HC.

Campioana României a pierdut şi în primele patru etape, 30-33 cu Sporting Lisabona, 28-31 cu Kolstad Handball, 27-30 cu Veszprem HC şi 31-32 cu Fuchse Berlin. În runda a şasea va evolua pe teren propriu, cu Industria Kielce, în 23 octombrie.

În stagiunea precedentă, campioana României nu a trecut de faza play-off a competiţiei, fiind eliminată de câştigătoarea ulterioară a trofeului, SC Magdeburg.

 

Hegseth avertizează Moscova că SUA îi vor „impune costuri”, dacă războiul din Ucraina nu se încheie

S-a pus capăt zvonurilor despre Max Verstappen la Mercedes: George Russell şi Kimi Antonelli, confirmaţi pentru sezonul 2026