Hansi Flick, antrenorul FC Barcelona, a declarat, miercuri seară, că jucătorii săi au marcat goluri fantastice la meciul cu Athletic Bilbao, scor 5-0, în semifinalele Supercupei Spaniei.
„Pentru mine contează întotdeauna următorul meci. Imediat ce meciul se termină, mă gândesc la următorul, dar mi-a plăcut foarte mult ce am văzut în această seară (miercuri). Împotriva lui Espanol, cred că nu am jucat foarte bine. Astăzi a fost diferit, mentalitatea, atitudinea şi modul în care am jucat ca echipă. Atât în apărare, cât şi în atac, a fost foarte bine să văd asta.În general, îmi place când jucăm în echipă, împreună, unul pentru celălalt. Astăzi ne-am apărat foarte bine, asta a fost cheia, am fost şi foarte bine conectaţi. Ne-am poziţionat bine, am avut multe ocazii, mai ales în prima repriză, şi asta îmi place să văd. Golurile au fost fantastice şi mă bucur foarte tare”. a declarat Hansi Flick.
Echipa spaniolă FC Barcelona a învins miercuri seara, la Jeddah, scor 5-0, gruparea Athletic Bilbao, în semifinalele Supercupei Spaniei.
În finală, FC Barcelona va evolua cu învingătoarea din semifinala Atletico Madrid – Real Madrid.


