Haos în aer: Japan Airlines, paralizată de un atac cibernetic major

Compania a explicat într-un comunicat că defecţiunea a avut loc „în echipamentul de reţea ce conectează interiorul şi exteriorul companiei”, deşi originea este necunoscută. 

În documentul publicat, JAL a detaliat că atacul a dus la „o defecţiune a sistemului care comunică cu sistemele externe” şi a cauzat întârzieri atât ale zborurilor interne, cât şi pe rutele către sau dinspre destinaţii internaţionale, conform Agerpres.

Presa locală a indicat că numărul zborurilor interne afectate se ridică la 24. Momentan nicio rută nu a fost anulată, deşi JAL, care continuă să evalueze amploarea atacului cibernetic, a spus că incidenţa ar putea fi mai mare.

Potrivit JAL, securitatea operaţiunilor nu a fost afectată, deşi compania aeriană continuă să investigheze originea şi amploarea atacului cibernetic şi să lucreze la refacerea sistemelor sale. 

Japan Airlines a detectat neregulile la ora locală 7:24 (22:24 GMT miercuri) şi a reuşit să închidă temporar router-ul despre care crede că a fost compromis de atac.  

Surse din ancheta lansată de companie, citate de agenţia locală de ştiri Kyodo, au spus că JAL a sugerat poliţiei că ar fi putut fi victima unui atac distribuit de refuz de serviciu (DDoS), în care reţelele sunt copleşite de date din mai multe surse într-o perioadă scurtă de timp. 

Purtătorul de cuvânt al guvernului japonez,Yoshimasa Hayashi, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că „prin intermediul Ministerului Transporturilor, am cerut JAL să îşi repare sistemul cât mai curând posibil pentru a răspunde în mod corespunzător clienţilor afectaţi”.

Explozie într-o casă din județul Argeș. Două persoane au suferit arsuri

Poliţia investighează rolul unei navei străine după ce un cablu de alimentare subacvatic a fost deteriorat