Harghita: Șofer sub influența alcoolului, rănit după ce a intrat cu mașina într-un imobil, la Odorheiu Secuiesc

Un șofer de 39 de ani, din comuna Feliceni, a fost rănit duminică, după ce a intrat cu mașina în zidul unui imobil din municipiul Odorheiu Secuiesc, fiind sub influența alcoolului.

Potrivit informațiilor transmise AGERPRES de Biroul de Presă al IPJ Harghita, în timp ce conducea autoturismul pe strada Wesselényi Miklós din municipiu, șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă prin stânga sensului de mers, s-a lovit de un parapet metalic, ulterior vehiculul fiind proiectat în zidul unui imobil.

Șoferul a rămas încarcerat, pentru scoaterea sa intervenind pompieri din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc.

Biroul de Presă al ISU Harghita a precizat că ‘victima a fost extrasă de către echipajele de intervenție și predată unui echipaj medical SAJ, în stare de inconștiență’.

Ulterior, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, a arătat IPJ Harghita.

Sursa citată a mai menționat că șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat.

‘În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă’, a mai informat IPJ Harghita.

Distrigaz: Peste 700 de clienți din Sectorul 1, afectați de o avarie la rețeaua de gaze

Slovenia limitează vânzările de carburanţi, după ce unele benzinării au rămas fără