Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Praid a prelungit starea de alertă pentru 30 de zile, până pe 8 mai, ceea ce înseamnă și interzicerea accesului în zona afectată și în Canionul de sare, potrivit unei informări transmise joi de Prefectura Harghita.
Decizia a fost luată prin Hotărârea nr. 4 din 8 aprilie, în contextul evoluției fenomenelor din perimetrul minier al Salinei Praid.
Potrivit sursei citate, printre măsurile dispuse se numără: mobilizarea tuturor mijloacelor, forțelor și factorilor decizionali necesari pentru executarea lucrărilor necesare pentru menținerea în siguranță a perimetrului minier; informarea punctuală a populației, cât și a localităților învecinate despre evoluția fenomenului, utilizând toate mijloacele aflate la dispoziția CLSU Praid; acordarea de asistență Salinei Praid, din partea instituțiilor cu atribuții în domeniu în vederea readucerii la starea inițială a obiectivului; interzicerea accesului populației în zona afectată și în Canionul de sare; acordarea de asistență, dacă situația o impune, persoanelor și gospodăriilor situate în aval de perimetrul afectat.
Administrația Bazinală de Apă Mureș, SALROM-Salina Praid, CLSU Praid și Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‘Oltul’ al județului Harghita monitorizează permanent evoluția fenomenului în perimetrul minier din Canionul de sare, parametrii apei din pârâul Corund și ai cursurilor de apă din aval.


