Kane a luat parte la sesiunea care a început în jurul orei 14,00 şi a fost deschisă presei în primele 15 minute, pe terenul de antrenament al formaţiei din Munchen.
Internaţionalul englez a părăsit terenul în ultimele minute ale meciului cu Bayer, din etapa a 5-a a Bundesligii, după ce a recepţionat o lovitură la glezna stângă. Investigaţiile imagistice ulterioare au indicat însă că nu e vorba despre nimic grav.
Bayern Munchen, lider momentan în Bundesliga, se va deplasa în Anglia pentru meciul cu Aston Villa de miercuri seara, echipă aflată pe locul 5 în Premier League.