Hezbollahul nu se poate ”opune singur” Israelului, declară preşedintele iranian Massoud Pezeshkian. Iranul ”nu va permite ca Libanul să devină altă (Fâşia) Gaza pe mâna Israelului”, avertizează el în marja Adunării Generale a ONU

Preşedintele iranian Massoud Pezeshkian subliniază marţi, la o zi după bombardamente sângeroase ale Israelului în Liban, într-un interviu acordat CNN, că mişcarea islamistă libaneză Hazbollah, aliata Iranului, nu poate ”rămâne singură” în faţa Israelului, relatează AFP.

Luni  a fost cea mai sângeroasă zi după escaladarea tensiunilor între Israel şi Hezbollah, în care s-au înregistrat peste 500 de morţi.

Preşedintele iranian a catalogat aceste atacuri cu ”o criză umană şi umanitară”.

”Există un risc ca evenimentele care se desfăşoară în prezsnt (în Liban) să se extindă în întreaga regiune” a Orientului Mijlociu, a avertizat el.

Iranul ”nu va permite ca Libanul să devină altă (Fâşia) Gaza pe mâna Israelului”, a avertizat la CNN Massoud Pezeshkian, ales preşedinte în iunie.

”Hezbollahul nu se poate ridica singur împotriva unui stat care este apărat, susţinut şi alimentat de către ţări din Occident, ţările europene şi Statele Unite ale Americii”, consideră el.

Mişcarea şiită proiraniană este înarmată şi finanţată de către Gadienii Revoluţiei, o organizaţie paramilitară a Republicii islamice aflată în directa subordine a preşedintelui.

Hezbollahul susţinela rândul său miliţii proiraniene în zonă.

În urma atacului Hamas de la 7 octombrie în sudul Israelului, mişcarea islamistă libaneză trage aproape zilnic rachete sau lansează drone către nordul Israelului, în semn de solidaritate cu Hamas.

Biden avertizează, în ultimul său discurs la tribuna ONU, împotriva unui ”război generalizat” în Liban

Două zile cruciale la Vila Lac – Marcel Ciolacu bagă filialele PSD în ședință pentru listele de candidați (surse)