În același timp în care Turcia achiziționează două noi platforme de foraj, una pentru Golful Myrsini, vizavi de… Cipru, și cealaltă pentru Libia, așa cum a anunțat săptămâna trecută Tayyip Erdogan, ExxonMobil, care împlinește 6 ani de prezență în Grecia, nu a decis încă dacă va continua forajul în blocurile sale de la vest și sud-vest de Creta. Cu toate acestea, a efectuat foraje atât în Egipt, cât și în Cipru în ultimii doi ani…
Și, deși Grecia nu a găsit încă un port potrivit pentru a susține forajele, din Libia până în Turcia și din Italia până în Bulgaria, explorarea este în creștere. Lista țărilor cu producție internă este în creștere.
În cazul Bulgariei, chiar ieri, compania austriacă OMV Petrom și compania israeliană NewMed Energy au anunțat că au semnat un contract pentru forarea a două sonde în zona offshore a Mării Negre controlată de țară. Forajele vor începe anul acesta.
Întâmplare face ca, tot ieri, compania croată INA să anunțe că a început producția de gaze naturale din zăcământul Jamarice-183 (JAM-183) din estul Croației, estimată la 33.500 de metri cubi pe zi, în timp ce luni a fost anunțat în Polonia unul dintre cele mai mari zăcăminte petroliere convenționale din Europa, cu estimări de 22 de milioane de tone de țiței și 5 miliarde de metri cubi de gaze.
Și pentru că lista este lungă, vă reamintim pur și simplu că în Cipru – deși nu este cel mai bun exemplu, întrucât face constant descoperiri, dar nu producție – recenta forare a Exxon în parcela 10 („Pegasus”) este estimată la 5 trilioane de picioare cubice (PtD: Noua descoperire de gaze din Pegasus confirmă potențialul energetic al Ciprului), Israelul are trei zăcăminte în producție, la care se va adăuga un al patrulea din 2027, în timp ce în Italia, care a fost întotdeauna precaută în privința hidrocarburilor, pe vremea aceasta anul trecut Eni a început producția în zăcământul Cassiopea.
În țara noastră, dincolo de Creta, operatorii concesiunilor existente în Grecia de Vest (Helleniq Energy, care deține 100% din blocurile din Kyparissia și Marea Ionică, și același grup împreună cu Energean cu o participație de 50% în „blocul 2”), continuă să caute parteneri pentru a-și reduce riscul, fără a fi găsit însă încă portul care va funcționa ca bază de recepție pentru o astfel de activitate. Portul Astakos, propus de stat, este în proces de schimbare a statutului de proprietate de ani de zile, în timp ce în cazul Patrasului, deși s-a primit „ok-ul” relevant, semnarea Decretului Prezidențial relevant a fost ignorată timp de un an.
Și în cazul Katakolo din Ilia, singurul zăcământ petrolier confirmat din țară, în afară de Prinos, după anunțurile guvernamentale de alaltăieri pentru Parcul Marin Ionian, titlurile finale au fost acum înregistrate oficial. Zona pentru care nu a fost emisă niciodată aprobarea de mediu aparține celor aproape 18.000 km2 din suprafața parcului. Este a 5-a concesiune pentru explorarea și exploatarea hidrocarburilor din țară care a fost returnată statului fără rezultat, după cele din Patraikosul de Vest, Arta-Preveza, Peloponezul de Nord-Est și Ionion.
Pariul din Creta
Privind imaginea de ansamblu, țara încă nu a efectuat foraje exploratorii din 2001. Când, acum 23 de ani, s-a încercat exploatarea zăcământului „Dimitra”, din Kalpaki, prefectura Ioannina, fără a se produce nicio descoperire.
Desigur, toți banii sunt în cazul Cretei, unde pe lângă Chevron, se spune că alți jucători mari, precum Eni, BP, Total și Shell, „urmăresc” cu dobândă licitația internațională care expiră pe 10 septembrie.
Dacă Chevron intră în competiție și ignoră jocurile de la Tripoli, care, în calitate de agent al Ankarei, face pretenții împotriva Atenei folosind memorandumul ilegal turco-libian ca vehicul, aceasta din urmă va fi slăbită. Mai presus de toate, însă, SUA vor fi transmis un mesaj clar Turciei cu privire la acest domeniu anume. Pe de altă parte, în scenariul negativ, în care Chevron renunță, invocând în esență incertitudinea generală legată de zonele economice exclusive (ZEE), guvernul grec, care este oricum criticat pentru o serie de probleme de politică externă, va suferi o lovitură semnificativă.
Indiferent de cele de mai sus, însă, o comparație cu țările învecinate arată că, în special în Grecia, problema hidrocarburilor nu este una pentru vorbe grandilocvente. Acțiunile trebuie să fie mai mult decât comunicare.
Tot ce este nevoie este acțiune și profesionalism, așa cum fac cei care lucrează în tăcere la proiect, departe de camerele de filmat, proceduri îmbunătățite și, de ce nu, o participare mai mare a statului, atât în cercetare, cât și în dezvoltare, așa cum este cazul în Norvegia și Egipt.
