Hidroelectrica demarează, din 25 iunie, plata dividendelor aferente anului 2024

În conformitate cu Hotărârea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 29 aprilie 2025, plata dividendelor se va efectua prin intermediul Depozitarului Central SA şi BRD – Groupe Societe Generale SA (agentul de plată selectat).

Plata dividendelor se va efectua în lei către acţionarii înscrişi în Registrul Acţionarilor ţinut de către Depozitarul Central la data de 4 iunie 2025.

Dividendul brut este de 8,988897 lei pentru o acţiune, iar impozitul pe dividende aferent va fi reţinut la sursă în cotele prevăzute de lege. Comisioanele percepute de BRD şi Depozitarul Central pentru plata dividendelor nete în lei sunt suportate de Hidroelectrica, se menţionează în raport.

Plata dividendelor nete cuvenite anului 2024 este supusă prevederilor generale în materia prescripţiei, fiind prescrisă începând cu data de 26 iunie 2028, respectiv în termen de 3 ani de la data Plăţii, precizează Hidroelectrica.

Conform prevederilor Codului Fiscal în vigoare, cota de impozitare standard aplicabilă veniturilor din dividende este de 10% din suma brută a dividendelor, excepţiile referitoare la neimpozitarea sau aplicarea unor cote mai mici de impozit asupra veniturilor din dividende fiind prevăzute distinct în legislaţie, precum şi în Convenţiile semnate de România cu alte ţări pentru evitarea dublei impuneri.

Acţionari au aprobat în Adunarea Generală din aprilie repartizarea profitului net al exerciţiului financiar 2024 şi a valorii totale a dividendului brut în sumă de 4,043 miliarde lei.

Ultimă oră: George Simion anunță că AUR va contesta alegerile la CCR: Voi scrie CCR și voi cere anularea

VIDEO Gest emoționant al lui Raphinha. A parcurs stadionul Montjuic în genunchi, în semn de recunoștință