Hidrologi: Debitul Dunării se va situa sub media lunii aprilie, în zilele următoare; nivelul râurilor va fi oscilant

Debitul fluviului Dunărea, la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere, pe parcursul următoarei săptămâni, până la 5.300 metri cubi/secundă, sub media lunii aprilie, arată prognoza de specialitate, publicată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

Potrivit hidrologilor, în intervalul 11 aprilie – 18 aprilie, ora 7:00, media multianuală a debitului Dunării pentru luna aprilie este de 7.400 metri cubi/secundă.

În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în general în scădere, cu excepția primei părți a intervalului, când pe sectorul Călărași – Tulcea, acestea vor fi în creștere.

În ceea ce privește prognoza pentru râurile din țară, în perioada 12 aprilie, ora 7:00 – 18 aprilie, ora 7:00, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, mai puțin pe cursurile de apă din Dobrogea, afluenții Bârladului și afluenții Prutului, unde vor fi relativ staționare.

De asemenea, în partea a doua a intervalului analizat, debitele medii zilnice vor fi relativ staționare, fără cursurile mijlocii și inferioare ale râurilor din vestul țării, unde nivelul apelor va fi în scădere.

Conform prognozei de specialitate, pe toată durata perioadei, sunt posibile creșteri de niveluri și de debite pe unele râuri mici din zonele de deal și de munte, ca urmare a precipitațiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă și a propagării.

Tenis: Irina Bara a pierdut finala probei de dublu la Madrid (WTA 125)

Fotbal: Lewandowski a primit oferta de prelungire a contractului cu FC Barcelona (presă)