Hunedoara: O femeie şi fiicele ei de 3 ani, respectiv 10 luni, salvate de un jandarm aflat în timpul liber, după ce le-a luat foc casa

O femeie şi cele două fiice ale acesteia, una de 3 ani şi cealaltă de doar 10 luni, au fost salvate din locuinţa lor care a fost cuprinsă de flăcări, în municipiul Orăştie, judeţul Hunedoara. Focul a fost observat de un vecin, jandarm de meserie, care le-a scos din casă şi a sunat la numărul de urgenţă 112.

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara a informat, luni, că incendiul a cuprins o locuinţă în municipiul Orăştie din judeţul Hunedoara. Focul, care era deja peste acoperişul casei, a fost observat de un jandarm care locuieşte în vecinătate. 

 
”În timp ce eram acasă, am auzit pe stradă nişte zgomote. Privind pe geam am văzut două persoane agitate. Am ieşit să văd despre ce este vorba şi am constatat că o anexă a casei unui vecin ardea. Văzând flăcările care erau peste acoperişul casei, am revenit rapid în interior pentru a-mi lua telefonul. Am sunat la 112, le-am transmis pompierilor informaţii despre locaţie şi ce s-a întâmplat, în timp ce mă îndreptam către casa respectivă, deoarece în interior ştiam că se află două fetiţe, una de 3 ani, iar cealaltă de aproximativ 10 luni şi mama acestora. Pentru siguranţa lor, am procedat la evacuarea acestora din imobil, deoarece focul fiind destul de agresiv se putea răspândi rapid către camera unde acestea dormeau”, a povestit sergentul major Sergiu Dănescu, subofiţer operativ la Inspectoratul de Jandarmi Hunedoara.

 
După evacuare, fetele au fost duse acasă la jandarm, unde au rămas până când focul a fost stins şi nu a mai existat niciun pericol.

Odobescu: Negocierile pentru aderarea la Schengen cu frontierele terestre avansează favorabil

Mattel prezintă scuze după ce pe ambalajul păpuşilor din filmul „Wicked” a apărut din greşeală adresa unui site pornografic/ VIDEO