Hunedoara: Tatăl celor trei copii daţi dispăruţi şi găsiţi în Serbia, anchetat în stare de libertate

Tatăl celor trei copii din satul Sântandrei, care au fost daţi dispăruţi timp de patru zile şi au fost găsiţi apoi de poliţişti în Serbia, împreună cu părintele lor, va fi anchetat în stare de libertate, după ce Tribunalul Hunedoara a respins, joi, contestaţia depusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva în acest dosar.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, recursul procurorilor la decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Deva a fost respins ca nefondat, iar decizia Tribunalului este definitivă.

„Respinge contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva împotriva încheierii penale nr. 407/CC/2024, din data de 19.10.2024, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Deva, judeţul Hunedoara, în dosarul penal nr. 9012/221/2024”, se arată în minuta instanţei.

Secţia Penală a Judecătoriei Deva a respins, pe 19 octombrie, ca neîntemeiată, propunerea procurorilor de arestare preventivă a tatălui celor trei copii minori din satul Sântandrei, bărbatul fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare şi participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva a contestat ulterior decizia magistraţilor de la Judecătoria Deva.

Cei trei copii, două fete şi un băiat, din satul Sântandrei au fost daţi dispăruţi pe 14 octombrie de către tatăl lor, după ce ar fi fost anunţat de bona minorilor că aceştia sunt de negăsit.

Ulterior, cei trei fraţi, cu vârstele de 7, 9 şi 11 ani, precum şi tatăl acestora, un bărbat de 54 de ani, din Simeria, au fost depistaţi pe 17 octombrie în Serbia şi preluaţi, pe 18 octombrie, de la punctul de trecere a frontierei România-Serbia Porţile de Fier 1, de o echipă mixtă formată din poliţişti şi reprezentanţi DGASPC Hunedoara.

Tatăl celor trei copii a fost reţinut, pe 18 octombrie, pentru 24 de ore, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare şi participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, faţă de cei trei minori a fost instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgenţă, în cadrul unei unităţi din subordinea DGASPC Hunedoara. AGERPRES / (AS – autor: Sorin Blada, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

Sursa: www.agerpres.ro

Când se joacă derby-ul dintre lider și campioana en-titre în Superligă. Programul etapei a 16-a

George Simion, despre ‘schema Hrebenciuc’: ‘Gigi Becali îmi spune tot. Mi-a spus și alte momente picante’ / Cum răspunde la acuzațiile Elenei Lasconi