Hunedoara: Tatăl copiilor din Sântandrei, daţi dispăruţi şi găsiţi în Serbia, va fi cercetat în libertate

Secţia Penală a Judecătoriei Deva a respins, sâmbătă seara, ca neîntemeiată, propunerea procurorilor de arestare preventivă a tatălui celor trei copii minori din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara, care au fost găsiţi în Serbia la patru zile după ce fuseseră daţi dispăruţi.

„(…) respinge ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva în dosarul de urmărire penală nr. 2240/ 92/P/2024 cu privire la inculpatul Marţian Adrian (…). Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, este soluţia afişată la sediul instanţei.

Cei trei copii, două fete şi un băiat, din satul Sântandrei au fost daţi dispăruţi luni după-amiază de către tatăl lor, după ce ar fi fost anunţat de bona minorilor că aceştia sunt de negăsit.

Ulterior, cei trei fraţi, cu vârstele de 7, 9 şi 11 ani, precum şi tatăl acestora, un bărbat de 54 de ani, din Simeria, au fost depistaţi joi în Serbia şi preluaţi, vineri dimineaţa, de la punctul de trecere a frontierei România-Serbia Porţile de Fier 1, de o echipă mixtă formată din poliţişti şi reprezentanţi DGASPC Hunedoara.

Tatăl celor trei copii a fost reţinut, vineri, pentru 24 de ore, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor, inducerea în eroare a organelor judiciare şi participaţie improprie la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Totodată, faţă de cei trei minori a fost instituită măsura specială a plasamentului în regim de urgenţă, în cadrul unei unităţi din subordinea DGASPC Hunedoara.
AGERPRES/(AS – autor: Sorin Blada, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Preda)

Sursa: www.agerpres.ro

Se anunță rezultatele unei anchete care va provoca cutremur în România: Toți clienții băncilor sunt vizați

UPDATE/Brăila: Accident pe DE 584; o femeie şi o fetiţă de 3 ani au murit; alte două persoane sunt rănite