Într-o postare pe LinkedIn, Guda acuză Guvernul că introduce o formă de dublă taxare prin impunerea contribuției la sănătate (CASS) și asupra pensiilor private, deși aceste venituri provin din economii deja impozitate.
Începând cu 1 august, pensiile administrate privat – Pilonul II și Pilonul III – vor fi supuse contribuției la asigurările sociale de sănătate (CASS), în cuantum de 10%, conform reglementărilor adoptate în contextul măsurilor fiscal-bugetare din 2025. Măsura a fost criticată dur de Iancu Guda, care o consideră „nedreaptă, inutilă și dăunătoare încrederii în sistemul privat de pensii”.
„Venitul din pensiile private este compus din contribuțiile pe care le plătești (din salarii nete, deja taxate), plus câștigul acumulat în timp. La plata pensiei private, vei mai plăti încă o dată CASS pe aceleași sume. Adică dublă taxare!”, avertizează Guda.
Analistul financiar subliniază diferența majoră dintre pensia publică – finanțată din contribuții brute, într-un sistem intergenerațional – și pensia privată, unde sumele provin din economii personale constituite din salariul net, adică după ce salariatul a plătit deja CASS.
„Este firesc să plătim contribuția la sănătate din pensia publică, pentru că vine dintr-un sistem fără acumulare personală și pentru că, la bătrânețe, folosim mai intens serviciile medicale. Dar la pensia privată, să plătești CASS și când contribui, și când retragi banii, este complet inechitabil.”
Iancu Guda estimează că impactul real al acestei măsuri asupra bugetului este aproape nul, în comparație cu pierderile suportate de cei care se pensionează în perioada actuală.
„Avem active totale de 155 miliarde lei în sistemele private de pensii (Pilonul II și III) pentru circa 9 milioane de români. Chiar dacă, ipotetic, toți acești bani ar fi retrași integral, venitul CASS ar fi de doar 12,8 miliarde lei. Dar în realitate, se pensionează doar o fracțiune în fiecare an – deci bugetul va încasa maximum 0,36 miliarde lei, adică doar 0,02% din PIB. De ce să faci asta, dacă impactul e infim, iar încrederea în sistemul de economisire pe termen lung este puternic afectată?”
Guda amintește că România a aplicat ani la rând o altă formă de dublă taxare – impozit de 10% pe venitul din pensii private, fără a face distincția între contribuții și câștig. Această eroare a fost corectată recent, însă introducerea CASS readuce, în opinia sa, aceeași problemă.
„Am explicat această eroare fiscală ani de zile, până a fost eliminată. Acum ajungem în aceeași dilemă. Este descurajant pentru oricine a contribuit ani de zile, în mod responsabil, sperând să-și asigure o bătrânețe decentă”, conchide Guda.
Măsura vine pe fondul unei serii de politici de austeritate adoptate de Guvernul Bolojan pentru reducerea deficitului bugetar. Deși oficialii susțin că sunt necesare pentru consolidarea fiscală, specialiștii atrag atenția asupra efectelor colaterale: scăderea încrederii în economisirea individuală, descurajarea contribuțiilor voluntare la Pilonul III și, pe termen lung, posibila retragere masivă a participanților din sistemul privat.