Iaşi – Accident în care au fost implicate un autocamion şi un autocar cu 20 de pasageri, la Leţcani. A fost activat Planul roşu de intervenţie – FOTO

Un accident în care au fost implicate un autocamion şi un autocar cu 20 de pasageri, s-a produs vineri, la Leţcani, în judeţul Iaşi, trei persoane rămânând încarcerate. Autorităţile au activat Planul roşu de intervenţie

”În după-amiaza zilei de 23 mai 2025, în jurul orei 14:10, un accident rutier deosebit de grav s-a produs în zona localităţii Leţcani, judeţul Iaşi, implicând un autocar în care se aflau 20 de persoane şi un autocamion. Din primele informaţii, trei persoane au fost găsite conştiente, însă încarcerate, fiind necesară intervenţia echipajelor specializate pentru extragerea victimelor”, a transmis ISU Iaşi.

Având în vedere numărul mare de persoane implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, care presupune suplimentarea resurselor medicale şi de salvare la locul evenimentului.
 

Pentru gestionarea eficientă a situaţiei, la faţa locului au fost mobilizate: 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă (ASAS), 2 autospeciale de descarcerare (DESC), 2 transportoare pentru victime multiple (TPVM), o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM), un elicopter SMURD, 3 ambulanţe tip B aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Iaşi.
”Intervenţia este în dinamică, echipajele operative acţionând pentru acordarea primului ajutor medical, extragerea victimelor şi evaluarea stării de sănătate a celorlalţi pasageri din autocar”, precizează reprezentanţii ISU.
 
 

Noi arestări în Turcia în ancheta împotriva primarului din Istanbul. Un senator american iniţiază o rezoluţie care să condamne regresul democratic al lui Erdogan

Autoutilitară furată din Italia, depistată pe autostrada A1/ Transporta obiecte de bricolaj profesionale, laptopuri şi un generator de curent – FOTO