Iaşi: Băiat de 13 ani, căutat după ce a plecat de la o biserică unde se afla la o activitate organizată de un centru social şi nu s-a mai întors

Un băiat de 13 ani este căutat de poliţişti după ce a plecat, luni, de la o biserică din municipiul Iaşi şi nu s-a mai întors. El se afla acolo la o activitate organizată de Centrul de Servicii Sociale Târgu Frumos.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi după ce, luni, Mihai Andrei Leahu, în vârstă de 13 ani, a plecat din incinta bisericii Sfântul Prooroc Daniel, din municipiul Iaşi, şoseaua Nicolina, unde se afla la o activitate organizată de Centrul de Servicii Sociale Târgu Frumos şi nu a mai revenit.

La momentul plecării, băiatul era îmbrăcat cu un tricou albastru, pantaloni scurţi negri, iar în picioare avea o pereche de adidaşi negri.

El are 1,61 m înălţime, aproximativ 63 de kilograme, păr şaten, tuns scurt, ochi verzi.

Persoanele care au informaţii cu privire la băiat sunt rugate să apeleze numărul unic de urgenţă 112 sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

 

Dovada! Chiar oamenii ministrului Rafila au dat-o afară pe directoarea de îngrijiri medicale a Spitalului Sf. Pantelimon

Preşedintele COSR, după performanţele Team Romania la Paris: Avem rezultate foarte bune, care puteau fi şi mai bune