Iaşi: Copil de un an cu vărsături, preluat din satul Mojila de un echipaj de paramedici cu o autospecială a ISU pentru a fi dus la spital/ Alte echipaje medicale nu pot ajunge în zonă din cauză că drumul a fost afectat de ploi

Un copil de un an, care a prezentat vărsături, a primit primul ajutor miercuri, din satul Mojila, judeţul Iaşi, de la un echipaj de paramedici cu o autospecială a ISU, fiind preluat apoi pentru a fi transportat la spital. Intervenţia a fost necesară întrucât alte echipaje medicale nu pot ajunge în zonă, drumul fiind afectat de ploi.

”În data de 28 mai 2025, un echipaj pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM) din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Iaşi a fost direcţionat de urgenţă în satul Bojila, comuna Mădârjac, pentru acordarea primului ajutor calificat unui copil în vârstă de un an, care prezenta stări de vărsături. Deplasarea a fost necesară întrucât condiţiile de drum, afectate de precipitaţiile abundente, împiedică deplasarea altor echipaje medicale să ajungă la caz”, a transmis ISU Iaşi.

 
Echipajul de paramedici a ajuns la locuinţa copilului, a evaluat starea acestuia, i-a acordat îngrijirile medicale de urgenţă şi asigură transportul către unitatea spitalicească, în condiţii de siguranţă.

 

Camera Deputaţilor îşi deschide porţile duminică, 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului: Spectacole de teatru şi de magie, tobogane gonflabile, elicoptere, drone, simulatoare de zbor şi căşti VR, ”Orăşelul circulaţiei rutiere”, printre activităţi

Cele mai importante producţii româneşti recente vor fi proiectate la TIFF.24