Iași: Liturghia Crismei, celebrată în Miercurea Sfântă la Catedrala Catolică

Aproximativ 300 de preoți din întreaga dieceza romano-catolică Iași, se reunesc în Miercurea Sfântă la Catedrala ‘Sfânta Fecioară Maria, Regină’, unde are loc Liturghia Crismei, unul dintre cele mai importante momente din calendarul liturgic catolic.

Potrivit programului, episcopul romano-catolic de Iași, Iosif Păuleț, va prezida ceremonia religioasă.

‘În Miercurea Sfântă are loc, tot în Catedrala ‘Sfânta Fecioară Maria, Regină’ din Iași, Liturghia Crismei, a sfințirii uleiurilor. Preoții din toată dieceza, aproximativ 300, vor fi în jurul episcopului, moment în care își vor reînnoi făgăduințele din ziua hirotonirii preoțești. În cadrul Sfintei Liturghii se vor sfinți uleiurile pentru catehumeni destinate celor care urmează să fie botezați, pentru bolnavi și crisma, acel ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoților, consacrarea altarelor’, a declarat preotul Adrian Blăjuță.

Evenimentul deschide seria celebrărilor din perioada 2-4 aprilie, când Biserica Romano-Catolică marchează cele trei zile sfinte care preced Paștele. În aceste zile, la catedrala ieșeană au loc slujbe speciale dedicate Cinei Domnului, Pătimirii și Învierii lui Isus Hristos.

Joia Sfântă este marcată de Liturghia Cinei Domnului, programată la ora 18:00, în cadrul căreia este reamintit gestul spălării picioarelor apostolilor, simbol al smereniei și iubirii. Vinerea Sfântă aduce celebrarea Pătimirii Domnului, fără Liturghie, într-o zi de post și reculegere, iar Sâmbăta Sfântă este dedicată tăcerii și meditației.

Punctul culminant al celebrărilor este Privegherea Pascală, care începe sâmbătă seara, la ora 22:00, cu binecuvântarea focului și aprinderea lumânării pascale, simbol al Învierii.

În mesajul transmis cu ocazia sărbătorilor, episcopul Iosif Păuleț subliniază că Paștele este ‘sărbătoarea speranței’ și îndeamnă credincioșii să ducă mai departe lumina Învierii.

‘Paștele este sărbătoarea speranței. Este celebrarea victoriei asupra morții și a păcatului. Este trecerea cea mare: de la noapte la lumină; de la sclavie, la libertate; de la păcat, la har; de la tristețe, la speranță. Cristos, Paștele nostru, a fost jertfit’, a transmis episcopul romano-catolic de Iași.

Duminică, 5 aprilie, Sfintele Liturghii de Paști vor fi celebrate la mai multe ore, cea de la ora 11:00 fiind oficiată de episcopul Iosif Păuleț în catedrala din Iași.

Buzău: Ciolacu anunță că la CJ vor fi mai puține posturi față de cifra permisă de reforma Bolojan în administrație

Bihor: Aproape 60 de liceeni din 15 unități școlare, la concursul pe teme de securitate și sănătate în muncă