Pompierii au fost solicitaţi să intervină, în cursul nopţii de joi spre vineri, pe strada Toma Cozma din municipiul Iaşi, după ce două case au fost cuprinse de flăcări, stingerea incendiului care a afectat şi alte patru locuinţe durând mai bine de trei ore.
„Din informaţiile iniţiale primite, incendiul se manifesta cu flacără la două locuinţe. Ajunse la faţa locului, echipajele de pompieri au constatat că incendiul se manifesta violent, cu posibilitate de propagare la o a treia gospodărie. Salvatorii au evacuat patru locatari din locuinţele incendiate şi cele aflate în pericol, toate fiind conştiente, acestea prezentând atac de panică. Menţionăm faptul că alţi patru locatari s-au autoevacuat până la ajungerea forţelor de intervenţie”, a transmis ISU Iaşi.
Aceeaşi sursă menţionează că, după evaluarea medicală a celor opt persoane din locuinţele afectate, un bărbat în vârstă de 45 de ani prezenta arsuri de gradul I la nivelul frunţii. El a fost preluat şi transportat la spital de un echipaj medical.
După aproximativ trei ore şi jumătate, pompierii militari au reuşit să lichideze incendiul.
„Au fost afectate şase locuinţe alipite din două curţi, cu suprafaţa totală de aproximativ 450 de metri pătraţi. În urma incendiului au ars şarpanta a şase case de locuit şi diverse bunuri din interiorul acestora. Cauza probabilă de producere a incendiului este coş de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materialele combustibile”, precizează sursa citată. AGERPRES/(AS – autor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)