IPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a fost internat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu, a informat că ÎPS Părinte Mitropolit Teofan a fost internat pentru o intervenţie chirurgicală abdominală, legată de o afecţiune renală.
„Intervenţia s-a desfăşurat în condiţii optime, evoluţia postoperatorie fiind fără complicaţii. A fost externat şi se află acum la reşedinţa mitropolitană, urmând a-şi relua, treptat, programul său obişnuit. Părintele Mitropolit aduce mulţumiri tuturor celor care l-au purtat în rugăciune, precum şi echipei medicale de la Spitalul
‘Sfântul Spiridon’ din Iaşi care l-a tratat cu profesionalism şi multă implicare sufletească. Dumnezeu să ne dăruiască tuturor binecuvântarea Sa cu sănătate sufletească şi trupească, cu pace şi cu bucurie”, a precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor. AGERPRES/(AS – autor: Daniela Malache, editor: George Onea, editor online: Irina Giurgiu)