Iaşi: Un conductor de tren a fost arestat, după ce a dat mită suma de 6.400 de lei unui inspector CFR pentru a deveni şef de tren / Inspectorul a fost reţinut de procurori

Un conductor de tren a fost arestat preventiv, iar un instructor în cadrul Sucursalei Regionale de Transport de Călători Iaşi a fost reţinut, după ce acesta din urmă ar fi primit suma de 6.400 de lei pentru 16 candidaţi care urmau să susţină examenul pentru a deveni şefi de tren.

Banii ar fi fost înmânaţi de către conductorul de tren care, la rândul său, a susţinut examenul respectiv.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, conductorul de tren este acuzat de dare de mită, în timp ce inspectorul din cadrul Regionalei de Transport Călători Iaşi este acuzat de luare de mită.

Procurorii susţin că, în urmă cu două săptămâni, conductorul de tren i-a dat inspectorului CFR suma de 6.400 de lei, pentru un examen de absolvire al cursului formare profesională Şef Tren. Inspectorul era membru al comisiei de examinare. Banii fuseseră adunaţi de la 16 cursanţi care aveau de susţinut examenul.

Inspectorul urma să îi ajute pe cursanţi în darea răspunsurilor corecte la întrebările unui test grilă, dar şi să îi evalueze superficial la proba orală a examenului.

Pentru identificarea şi prinderea autorilor infracţiunilor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi au beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi.

 

Avocatul lui ÎPS Teodosie: Am susţinut nelegalitatea administrării probelor, a excluderii înregistrărilor / Curtea de Apel Constanţa a amânat pronunţarea în dosarul în care Arhiepiscopul Tomisului este judecat pentru cumpărare de influenţă

Timişoara: Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce a pus în circulaţie bancnote false în sumă totală de 12.700 euro