Iaşi: Unul dintre cei bărbaţi acuzaţi că ar fi exploatat două persoane să muncească în condiţii degradante este consilier PNL. El va fi exclus din partid

Știri de azi | Iaşi: Unul dintre cei bărbaţi acuzaţi că ar fi exploatat două persoane să muncească în condiţii degradante este consilier PNL. El va fi exclus din partid - Știri de azi |
#image_title

Unul dintre cele doi bărbaţi reţinuţi pentru că ar exploatat două persoane să muncească în condiţii degradante este consilier local PNL în localitatea ieşeană Mogoşeşti, conducerea filialei judeţene PNL hotărând excluderea lui din partid.

Ancheta în acest caz este efectuată de procurorii DIICOT. Cei doi bărbaţi acuzaţi de trafic de persoane, supunerea la muncă forţată sau obligatorie şi exploatarea cerşetoriei sunt fraţi. Unul dintre ei, Dragoş Florin Doloi, este consilier PNL în comuna Mogoşeşti.

Conducerea filialei judeţene PNL Iaşi a anunţat excluderea acestuia din partid.

”Nu voi tolera niciodată astfel de fapte şi nu voi proteja în niciun fel pe cei care le comit. Consilierul local cu pricina va fi exclus cu efect imediat din Partidul Naţional Liberal şi va pierde sprijinul politic. PNL Iaşi condamnă cu fermitate orice formă de abuz, violenţă sau încălcare a drepturilor fundamentale ale omului. Astfel de fapte nu au şi nu vor avea niciodată loc într-un partid care respectă legea şi valorile democratice”, a declarat liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru.

Potrivit DIICOT, în cursul anilor 2021 şi  2023, cei doi bărbaţi ar fi recrutat două persoane, prin inducere în eroare cu privire la remuneraţia pe care urmau să o primească şi la condiţiile de lucru, pe care le-ar fi adăpostit la un canton silvic şi la o stână  din satul Hadâmbu, judeţul Iaşi.

În urma cercetărilor, a reieşit că victimele ar fi fost nevoite să locuiască într-un autoturism dezafectat şi într-o bucătărie de vară, fără acces la electricitate, apă curentă sau condiţii minime de igienă.

Victimele ar fi fost obligate să muncească zilnic, de la primele ore ale dimineţii până seara târziu, la îngrijirea animalelor şi la diverse activităţi gospodăreşti, inclusiv la construcţia unei locuinţe. Acestea nu ar fi fost plătite pentru munca prestată, nu ar fi avut de zile libere şi ar fi fost constrânse să lucreze chiar şi în perioada sărbătorilor. 

Anchetatorii susţin că persoanele cercetate ar fi exercitat un control strict asupra victimelor, reţinându-le actele de identitate şi interzicându-le să părăsească locaţiile unde erau exploatate. În situaţia în care acestea ar fi reuşit să fugă, ar fi fost urmărite, prinse şi aduse înapoi cu forţa.

Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi de procurori, urmând să fie prezentaţi în faţa instanţei cu propunerea emiterii mandatelor de arestare.

Știri de azi | 10 ANI DE LA COLECTIV – Andrei Găluţ, solistul Goodbye to Gravity, şi 10 supravieţuitori muzicieni au lansat “The Memento Project” dedicat victimelor tragediilor care au marcat România în ultimul deceniu/ VIDEO - Știri de azi |

10 ANI DE LA COLECTIV – Andrei Găluţ, solistul Goodbye to Gravity, şi 10 supravieţuitori muzicieni au lansat “The Memento Project” dedicat victimelor tragediilor care au marcat România în ultimul deceniu/ VIDEO

Știri de azi | 10 ANI DE LA COLECTIV – Rogobete: Simt o ruşine grea, pentru nepăsare şi indolenţă. Simt durere când văd cum unii au privit ani la rând în altă parte, în timp ce medicii şi asistentele îşi sacrificau zilele şi nopţile în spitale - Știri de azi |

10 ANI DE LA COLECTIV – Rogobete: Simt o ruşine grea, pentru nepăsare şi indolenţă. Simt durere când văd cum unii au privit ani la rând în altă parte, în timp ce medicii şi asistentele îşi sacrificau zilele şi nopţile în spitale