Fintechul iBanFirst a intermediat, în primele 10 luni ale anului, tranzacţii forward cu o valoare medie de 231.000 de euro pentru clienţii săi din România. România este astfel pe locul al doilea între cele 10 pieţe europene ale iBanFirst în ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor forward, pe fondul creşterii interesului pentru gestionarea riscurilor valutare. Valoarea totală a tranzacţiilor de schimb valutar efectuate de companiile româneşti pe platforma iBanFirst în primele 10 luni a crescut cu 94%, de la 615 milioane de euro la peste 1,19 miliarde de euro.
”Contextul economic global marcat de volatilitate determină marile companii româneşti implicate în comerţul internaţional să apeleze soluţii de acoperire a riscului valutar (hedging) oferite de fintechuri, cum ar fi contractele forward. Aceste instrumente financiare le permit companiilor să-şi securizeze cursurile de schimb pentru plăţi viitoare către furnizori, asigurându-le predictibilitatea costurilor şi îmbunătăţind marjele de profit. iBanFirst, unul dintre liderii europeni în schimb valutar şi plăţi internaţionale pentru companii, a intermediat, în primele 10 luni ale anului 2024, tranzacţii forward cu o valoare medie de 231.000 de euro pentru clienţii săi din România. Aceste rezultate poziţionează România pe locul al doilea între cele 10 pieţe europene ale iBanFirst în ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor forward, în timp ce media la nivel de grup se situează la 196.000 euro”, anunţă platforma.
Totodată, România devansează grupul iBanFirst şi în ritmul de creştere a valorii tranzacţiilor forward. În primele 10 luni din 2024, companiile româneşti au realizat tranzacţii forward în valoare totală de 125 de milioane de euro, în creştere cu 69% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În acelaşi interval, rata de creştere globală a grupului a fost de 27%, cu un volum total al tranzacţiilor forward de 1,67 miliarde de euro.
De asemenea, valoarea totală a tranzacţiilor de schimb valutar realizate de companiile româneşti pe platforma iBanFirst a crescut cu 94% în primele 10 luni, de la 615 milioane de euro la peste 1,19 miliarde de euro.
„Observăm o schimbare semnificativă în peisajul financiar din România, unde tot mai multe companii mari, alături de IMM-uri, adoptă soluţii digitale pentru a-şi eficientiza operaţiunile, a reduce riscurile şi a beneficia de rate de schimb mai avantajoase. Această adaptabilitate şi deschidere spre inovaţie diferenţiază România de pieţele occidentale, unde companiile continuă să se bazeze preponderent pe furnizori financiari tradiţionali. Suntem onoraţi să fim aleşi ca furnizor de încredere pentru gestionarea tranzacţiilor valutare şi a plăţilor internaţionale”, spune Alin Latu, country manager România şi Ungaria în cadrul iBanFirst.
Într-un context economic marcat de creşterea activităţilor de import-export şi extinderea operaţiunilor transfrontaliere, companiile româneşti apelează la soluţiile fintech într-un ritm accelerat, depăşind astfel mulţi dintre omologii lor din Europa de Vest. Cu o rată de adopţie de 35%, piaţa fintech din România a intrat în faza de early majority, fapt ce demonstrează maturizarea sectorului şi confirmă încrederea crescută a companiilor locale în soluţiile financiare digitale. Fintech-urile s-au dovedit fiabile, reuşind să câştige adepţi inclusiv în rândul companiilor mai reticente, oferind acestora beneficii precum acces rapid la pieţele globale, reducerea costurilor de tranzacţionare şi eficientizarea operaţiunilor zilnice.
Companiile româneşti care folosesc platforma iBanFirst utilizează, în principal, dolarul american (USD) şi euro (EUR) pentru plăţile internaţionale, dar şi alte monede regionale, precum leva bulgară (BGN), şi valute exotice, cum ar fi yuanul chinezesc (CNY) şi randul sud-african (ZAR). Deşi euro rămâne cea mai utilizată monedă pentru tranzacţiile regionale, platformele fintech precum iBanFirst devin indispensabile pentru gestionarea tranzacţiilor în multiple valute, mai ales în afara zonei euro.
Principalele destinaţii pentru plăţile internaţionale realizate de companiile româneşti prin iBanFirst includ Germania, Italia şi China, în timp ce Franţa, Ungaria şi Polonia sunt printre sursele majore de încasări. Potrivit datelor recente ale Institutului Naţional de Statistică, Germania rămâne cel mai mare partener comercial al României, atât la capitolul importuri, cât şi exporturi. În acelaşi timp, China şi Turcia joacă un rol important în segmentul de importuri.
Înfiinţat în anul 2016, fintechul iBanFirst furnizează companiilor de comerţ servicii de plăţi transfrontaliere, schimb valutar şi management al riscului, combinând capacităţile unei platforme de ultimă generaţie cu expertiza specialiştilor în domeniul forex. Are peste 350 de angajaţi în 10 ţări europene şi un volum de tranzacţii de circa 1,4 miliarde de euro lunar.
Fintechul este susţinut financiar de banca franceză de investiţii Bpifrance, de liderii europeni în investiţii de capital de risc Elaia şi Xavier Niel, precum şi de fondul de investiţii american Marlin Equity Partners. Ca instituţie de plată reglementată de Banca Naţională a Belgiei, iBanFirst are autorizaţia de a opera pe întreg teritoriul Uniunii Europene.