ICCJ: Funcţionarii care au primit în plus 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nu pot beneficia şi de majorarea de 15% pentru complexitatea muncii

Funcţionarii publici care au beneficiat de majorarea de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile nu pot primi şi majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, a hotărât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Tribunalul Suceava a solicitat instanţei supreme să dezlege următoarea problemă de drept: “Dacă, începând cu data de 1 ianuarie 2019, funcţionarii publici din cadrul unei agenţii teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, care au beneficiat de majorarea de până la 50% pentru orele efectuate în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile, sunt îndreptăţiţi la majorarea de 15 % pentru complexitatea muncii aplicată, pentru orele lucrate la funcţia de bază, la salariile de bază stabilite conform art. 38 alin. (4) din Legea cadru nr. 153/2017?”.

 
ICCJ a hotărât admiterea sesizării şi a stabilit că ”majorarea salariului de bază de 15% pentru complexitatea muncii nu poate fi acordată pentru activitatea prestată în luna în care funcţionarul a beneficiat de o majorare de până la 50% a salariului de bază pentru activitatea desfăşurată pentru realizarea unor proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile”.

 
Hotărârea este obligatorie.

Mihai Tudose: Ne concentrăm pe alegerile de duminică, pot să însemne rămânerea României pe o anumită cale predictibilă sau să intrăm din nou în nu ştiu ce experimente / La partid suntem în regulă. N-am stins lumina, n-am dat nimeni bir cu fugiţii

ICCJ: Constituirea prin contract, încheiat în formă autentică, a dreptului de superficie este compatibilă cu interdicţia de înstrăinare