În perioada 22 – 24 mai 2024, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – ICI București este prezent ca expozant la cea de-a noua ediție a expo-conferinței internaționale Black Sea Defense & Aerospace – BSDA 2024, care are loc la Romaero Băneasa.
Pe parcursul următoarelor zile, reprezentanții ICI București se vor afla în Pavilionul C, la standul C1351, unde vor prezenta oferta în domeniul forensic digital și securitate cibernetică, de la recuperarea dovezilor digitale și localizarea fișierelor și datelor șterse, criptate sau deteriorate, până la monitorizarea și protecția sistemelor cibernetice.
În cadrul conferinței, Adrian-Victor Vevera, directorul general al institutului, vineri, 24 mai 2024, va discuta despre securitatea cibernetică în infrastructurile critice ale spaţiului cosmic, incluzând subiecte precum inteligența artificială și quantum computing.
BSDA se desfășoară pe o suprafață de 50.000 mp și reunește peste 400 dintre cei mai mari producători globali de tehnică militară, din 31 de state membre sau partenere NATO, care își vor prezenta cele mai noi produse și servicii din portofoliu. Alături de companiile expozante, vor fi prezenți peste 300 delegați străini de nivel înalt, reprezentanți ai 55 de state, de pe toate continentele.