ICI București semnează un parteneriat strategic cu Lunox International Holding S.E.

Adrian-Victor Vevera, Director General ICI București, semnează acordul de parteneriat cu reprezentantul Lunox International Holding S.E., în cadrul unei ceremonii oficiale la sediul ICI București, decembrie 2025.

Parteneriat pentru transformare digitală și cooperare internațională

Luni, 8 decembrie 2025, ICI București a semnat un acord de parteneriat cu Lunox International Holding S.E., companie internațională parte a grupului LUNOX, activă în domenii precum dezvoltare de business, resurse umane, construcții civile și industriale, transport și logistică.

Scopul parteneriatului este de a consolida colaborarea în cercetarea aplicată, inovarea digitală și transferul tehnologic către domenii economice strategice.

Adrian-Victor Vevera: „Construim inițiative cu impact real”

„Prin acest parteneriat, ICI București își consolidează rolul de catalizator al transformării digitale și al inovării aplicate, dezvoltând punți solide între cercetare, tehnologie și mediul socio-economic. Ne propunem să construim inițiative cu impact real, care să răspundă nevoilor actuale ale societății și economiei.” – Adrian-Victor Vevera, Director General ICI București

Conectarea cercetării cu economia reală

Acest demers face parte din viziunea ICI de a extinde parteneriatele internaționale cu entități care activează în industrii cu impact direct asupra transformării digitale și sustenabilității economice. Cooperarea cu grupul LUNOX va permite implementarea unor proiecte concrete de tehnologie aplicată, infrastructură digitală și securitate logistică în contexte publice și private.

SursaFacebook – ICI Bucuresti

Niciun candidat nu a fost admis la Concursul de proiecte de management organizat pentru Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

Concerte de colinde, dans, canto şi momente artistice pline de energie, până în 12 decembrie, la Târgul de Crăciun ”Tărâmul de Gheaţă” din Sectorul 4 / Atracţiile principale ale evenimentului