Ideologul lui Putin spune răspicat ‘noua ordine mondială’ în viziunea Rusiei: Ucraina, Belarus, Țările Baltice și o parte a Europei de Est ne aparțin definitiv

„Cert este că în Occident a avut loc o adevărată revoluție conservatoare. Trump și aliații săi au modificat radical cursul Occidentului colectiv cu 180 de grade. Mai mult decât atât, Occidentul colectiv ca entitate pur și simplu nu mai există.

În schimb, există acum Statele Unite — Marea America — care au devenit grozave în scurta perioadă a mandatului lui Trump și, deocamdată, există încă o Europă liberală, globalistă. Dar aceasta este o neînțelegere regretabilă; Europa trebuie adusă în conformitate cu modelul multipolar mai larg cu care sunt de acord atât Trump, cât și Putin”, scrie ideologul lui Putin.

Dughin explică și care sunt dorințele Rusiei în negocierile care ar putea redefini sferele de influență și inclusiv împărțirea Europei sub o formă despre care mulți analiști și politicieni europeni vorbesc că ar semănă cu momentul Yalta.

„Ucraina trebuie să ne aparțină nouă și nimănui altcuiva. Nu în Europa și nici în America. În același timp, este pe deplin de imaginat că Canada va deveni al 51-lea stat al SUA – nu avem obiecții. Sau că Groenlanda va deveni americană – nu avem obiecții.

Și chiar dacă Europa de Vest devine americană, probabil că nici noi nu vom obiecta prea mult. După cum a spus odată Putin, elitele europene sunt doar cățeluși care dau din coadă înaintea stăpânului lor american. Ei bine, lasă-i să se dea – până la urmă nu ne preocupă.

Dar Ucraina, Belarus, Țările Baltice și o parte a Europei de Est ne aparțin definitiv în noua hartă a redistribuirii globale. Nu există întrebări despre asta”, scrie Dughin.

Acesta insistă că „Ucraina nu ar trebui să joace niciun rol în această ecuație. Ucraina este a noastră — o parte a Rusiei, punct”.

Alexandr Dughin lauda nouă administrație Trump și spune că „Rusia lui Putin rămâne neschimbată, rămânând aceeași ca înainte. De fapt, într-un anumit sens, devine un model de urmat pentru noua Mare America. În esență, acum ne mișcăm în aceeași direcție; doar americanii fac acest lucru rapid, cu strălucirea lor caracteristică, în timp ce noi procedăm treptat și cu grijă.”

„În consecință, cred că viitorul previzibil al lumii moderne este o alianță între Rusia lui Putin și America lui Trump”, este concluzia ideologului lui Putin.

Alexandr Dughin și-a reluat afirmațiile și în timpul unui podcast la emsiunea de pe rețeaua socială X a conspiraționistului conservator american Alex Jones.

La finalul anului trecut, Dughin l-a susținut deschis pe Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ultimă oră – Fiica milionarului ucis la Arad cu o bombă amplasată în maşină a fost eliberată din arest

Controale ANPC la două staţii de carburant şi la un fast-food – Au fost găsite produse alimentare depozitate direct pe paviment