IFAB clarifică situaţiile în care un executant de penalty atinge accidental mingea cu ambele picioare

Zona de umbră care a apărut după execuţia lui Julian Alvarez la loviturile de departajare, în manşa secundă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor dintre Atletico Madrid şi Real Madrid, a fost în sfârşit clarificată de IFAB. Într-o circulară publicată marţi, organismul a clarificat Legea 14, care se referă la încercările de penalty.

Până acum, dacă un jucător atingea mingea de două ori, fie intenţionat, fie accidental, era penalizat cu o lovitură liberă indirectă sau, în cazul unei lovituri de departajare, încercarea sa era înregistrată ca nereuşită.

IFAB notează acum o diferenţă între deliberat şi accidental: nimic nu se schimbă dacă dublul contact este intenţionat, dar dacă este neintenţionat, tentativa trebuie repetată dacă mingea intră în poartă. Dacă mingea nu intră în poartă, nimic nu se schimbă faţă de situaţia anterioară publicării acestei circulare.

Aşadar, în cazul tentativei lui Julian Alvarez de la mijlocul lunii martie, lovitura de departajare ar trebui executată din nou dacă aceeaşi situaţie s-ar repeta.

Aceste noi proceduri vor intra în vigoare la 1 iulie inclusiv. „Competiţiile care încep înainte de această dată pot, de asemenea, alege să le aplice”, a mai precizat IFAB.

Undă de șoc în economie dacă taxele și impozitele cresc! Experții avertizează: Urmează ‘scumpiri şi putere de cumpărare mai mică pentru cetățeni’

USR cere transparenţă în cazul inundaţiei de la Salina Praid. Diana Buzoianu: Avem 386 de milioane de euro din PNRR pentru prevenirea inundaţiilor, nu mai avem nicio scuză