„Anul acesta, simt că mi-e puţin mai greu să-mi gestionez perfecţionismul. Am o relaţie de dragoste-ură cu perfecţionismul meu. În momentul când abordez sezonul pe zgură, încerc să-mi amintesc ce am simţit în sezoanele precedente. Şi problema este că nu îmi amintesc decât de lucrurile pozitive, de titlurile câştigate. Iar uneori când joc, asta mă face să iau decizii greşite”, a declarat numărul 2 mondial într-o conferinţă de presă.
În 2024, Iga Swiatek a câştigat cinci titluri, dintre care trei consecutive pe zgură (Madrid, Roma, Roland Garros).
Deşi a ajuns întotdeauna cel puţin în sferturile de finală ale turneelor în care a jucat de la începutul sezonului, poloneza nu a câştigat încă niciun titlu şi nu a disputat nicio finală.
Ea vine după o înfrângere zdrobitoare în semifinalele turneului WTA 1000 de la Madrid în faţa americancei Coco Gauff (6-1, 6-1), meci în timpul căruia a apărut că acuză o oboseală nervoasă.
„A fost doar o zi proastă, nu trebuie să vedem mai mult decât atât, continui să lucrez, am încredere în ceea ce facem, vom vedea ce ne rezervă acest turneu”, a subliniat Swiatek.
„Mă bucur că am această constanţă în privinţa rezultatelor (…) Nu am avut niciodată această constanţă în sezoanele precedente, dar scopul rămâne să câştig titluri”, a conchis Swiatek.