Peste 137.100 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi aproximativ 37.500 de mijloace de transport au efectuat formalităţile pentru trecerea frontierei, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, în ultimele 24 de ore.
Potrivit unui comunicat al IGPF, transmis marţi AGERPRES, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar şi prin cele aeriene şi maritime (sosiri din state non Schengen), au fost efectuate formalităţile de intrare în ţară pentru 53.453 persoane. Totodată, au intrat în ţară 14.215 mijloace de transport.
În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi la „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 85 de fapte ilegale (15 infracţiuni şi 70 de contravenţii) prin care a fost încălcată legislaţia română.
Au fost aplicate amenzi în valoare de 69.920 de lei şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de aproximativ 15.730 lei, care au fost oprite de la comercializare.
De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 17 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a şase cetăţeni români din diferite motive legale. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Rotaru, editor online: Ada Vîlceanu)