IGPR: Circa 8,5 tone de articole pirotehnice, confiscate în perioada Crăciunului

Poliţiştii din cadrul structurilor Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au indisponibilizat, în perioada 24 – 27 decembrie, în vederea confiscării, 8.449 kilograme de articole pirotehnice, cu o valoare de 247.800 de lei, a informat sâmbătă IGPR.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în cele patru zile au fost desfăşurate 64 de acţiuni şi controale, fiind întocmite 29 de dosare penale.

Au fost înregistrate 31 de infracţiuni, iar 16 persoane sunt cercetate.

Totodată, poliţiştii au pus în aplicare 39 de mandate de percheziţie. În cadrul activităţilor, au fost constatate 17 fapte contravenţionale, fiind aplicate sancţiuni în valoare de 19.750 de lei, precum şi două avertismente.

Manevrarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice a condus, în această perioadă, şi la rănirea a şase persoane, a precizat IGPR.

„Poliţiştii din cadrul structurilor Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase vor continua să desfăşoare acţiunea naţională „PIROTEHNIC”, pentru prevenirea, constatarea şi combaterea evenimentelor cauzate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, transferul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, cu precădere, în perioada sărbătorilor de iarnă. De la începutul acţiunii, în data de 30 septembrie, şi până la data de 24 decembrie, poliţiştii au mai indisponibilizat peste 70 de tone de articole pirotehnice, în valoare de 4.519.403 lei”, se arată în comunicatul citat. AGERPRES/(AS – editor: Andreea Rotaru, editor online: Simona Aruştei)

Sursa: www.agerpres.ro

Angajaţii din asistenţa socială cer „o regândire” a ordonanţei care vizează reducerea cheltuielilor în sectorul public, reclamând salariile deja mici şi condiţiile grele în care muncesc

Tenis: Victor Cornea a debutat cu dreptul în noul sezon