IGPR, reacție dură după ce sindicaliștii din poliție au spus că-și vând echipamente tactice pe internet: Constituie contravenție și se sancționează!

Știri de azi | IGPR, reacție dură după ce sindicaliștii din poliție au spus că-și vând echipamente tactice pe internet: Constituie contravenție și se sancționează! - Știri de azi |
#image_title

Reprezentanții Poliției Române reacționează după ce, în spațiul public,m a apărut informația potrivit căreia Sindicatul Democratic al Polițiștilor Sidepol face un pas inedit și intră pe piața de retail prin lansarea Sidepol Shop, o companie proprie care va vinde produse tactice, echipamente pentru antrenamente și articole personalizate destinate membrilor sindicatului, dar și publicului larg.

Poliția Română este preocupată permanent pentru îmbunătățirea tehnicii din dotare și o bună pregătire profesională a polițiștilor, astfel încât intervențiile să fie eficiente, iar polițiștii să acționeze în siguranță.

La nivelul Poliției Române, asigurarea articolelor de echipament din compunerea uniformelor de poliție pentru toate unităţile s-a realizat potrivit necesităților stabilite de către fiecare unitate de poliție, având la bază strategia anuală de echipare, fundamentată în baza solicitărilor de echipament ale polițiștilor.

Conform Legii de organizare și funcționare a instituției, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul are obligația să poarte asupra sa insigna de polițist sau legitimația de serviciu și mijloacele de constrângere și de protecție din dotare, precum și să utilizeze mijloacele din dotare necesare îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege.

Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1061/2002, republicată, și Ordinului MAI nr. 183/2021, uniforma, echipamentele specifice, precum și regulile de compunere și port ale acestora sunt reglementate strict, iar furnizarea acestora se realizează exclusiv prin structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Conform cadrului normativ menționat, articolele de echipament și elementele de uniformă sunt puse la dispoziția polițiștilor în mod gratuit, în funcție de misiunile și atribuțiile pe care le au de îndeplinit. Polițiștii pot solicita, prin intermediul unităților din care fac parte, acordarea sau înlocuirea echipamentelor prevăzute în normele legale de dotare.

Astfel, în ultimii doi ani, pentru protejarea polițiștilor și îmbunătățirea reacției la evenimente, printre altele, peste 1.000 de autovehicule, 550 de cinemometre, 600 de sisteme electronice mobile de depistare a substanțelor psihoactive în salivă, 800 de etilometre, 4.617 dispozitive de monitorizare GPS, 600 de complete de blocare a trecerii auto și 11.000 de bastoane telescopice.

De asemenea, au fost achiziționate echipamente, soluții și sisteme informatice pentru dotarea și eficientizarea activităților polițienești, dintre care amintim:

• peste 7.400 de stații de lucru fixe și mobile.

• aproximativ 19.000 de dispozitive mobile (tablete și terminale rigidizate) pentru citirea documentelor, respectiv accesarea bazelor de date;

• 7.400 de imprimante termice mobile;

• 150 de echipamente de cercetare la fața locului pentru structurile de rutieră;

• aproximativ 5.300 de dispozitive de înregistrat portabile de tip Body-cam;

• 7.200 de terminale radio portabile TETRA.

Conform legislației în vigoare, producerea și/sau comercializarea, în tot sau în parte, a unor articole de echipament sau a unor însemne distinctive din compunerea uniformelor polițiștilor de către persoane fizice sau juridice, în afara procedurilor legale de achiziție derulate de Ministerul Afacerilor Interne ori de instituțiile/structurile aflate în subordinea acestuia, constituie contravenție și se sancționează cu amendă contravențională.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Știri de azi | Ședință fierbinte a coaliției de la ora 17,30: mizele strategice pentru fiecare partid în parte - Știri de azi |

Ședință fierbinte a coaliției de la ora 17,30: mizele strategice pentru fiecare partid în parte

Știri de azi | Investiție uriașă în sănătate: Proiect transfrontalier de peste 1,5 milioane euro - Știri de azi |

Investiție uriașă în sănătate: Proiect transfrontalier de peste 1,5 milioane euro