Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis sâmbătă, un mesaj cu prilejul Sărbătorii de Pesah, prezentat de către Cristian Diaconescu, Consilier Prezidenţial – Departamentul Securităţii Naţionale, coordonatorul Cancelariei Preşedintelui interimar al României, în cadrul ceremoniei organizate la Templul Coral. Astăzi, într-o lume tulburată şi un context internaţional marcat de impredictibilitate şi tensiuni, sărbătoarea Pesah capătă o semnificaţie aparte. Ea ne îndeamnă să ne întoarcem către valorile profunde ale tradiţiei iudaice, spune preşedintele interimar.
”Cu prilejul sărbătorii Pesah, transmit membrilor comunităţii evreieşti din România şi din întreaga diasporă cele mai calde gânduri de preţuire, alături de urări de sănătate, linişte şi speranţă. Pesah este o sărbătoare a libertăţii, dar şi a memoriei şi a credinţei că eliberarea, în toate formele sale, poate fi realizată prin solidaritate, rezilienţă şi fidelitate faţă de valorile fundamentale ale umanităţii. Este un moment în care celebrăm nu doar trecutul, ci şi forţa de a crede într-un viitor mai drept şi mai bun”, se precizează în mesajul lui Ilie Bolojan.
”Astăzi, într-o lume tulburată şi un context internaţional marcat de impredictibilitate şi tensiuni, sărbătoarea Pesah capătă o semnificaţie aparte. Ea ne îndeamnă să ne întoarcem către valorile profunde ale tradiţiei iudaice, care au conservat speranţa şi au inspirat generaţii întregi să construiască noi începuturi chiar şi după cele mai grele încercări. Sunt valori care au permis poporului evreu să îşi păstreze identitatea şi idealurile şi să rămână un exemplu de perseverenţă şi renaştere spirituală”, arată preşedintele interimar.
El subliniază că evreii din România au fost şi sunt parte activă a acestui parcurs iar prin contribuţiile lor în domenii importante ale societăţii – cultură, ştiinţă, educaţie, economie, artă şi diplomaţie – ei au consolidat o punte de legătură între valorile iudaice şi identitatea românească.
”Multe dintre aceste personalităţi au fost definitorii nu doar pentru comunitatea lor, ci şi pentru destinul naţiunii române. Relaţia strânsă dintre comunitatea evreiască şi statul român rămâne un exemplu de convieţuire armonioasă, bazată pe respect, încredere şi colaborare. Într-o epocă în care societăţile par să se retragă în izolare şi în temeri, evocarea coeziunii comunităţilor evreieşti, a generozităţii lor culturale şi a deschiderii către dialog este mai necesară ca oricând. În faţa provocărilor globale şi a tensiunilor care marchează prezentul nostru, unitatea şi solidaritatea devin piloni esenţiali în construirea unui viitor mai bun şi mai echitabil pentru toţi. Naţiunile care au ştiut să primească acest spirit, să îl înţeleagă şi să îl preţuiască s-au îmbogăţit nu doar spiritual, ci şi moral şi social”, subliniază Bolojan.
”În final, gândul nostru se îndreaptă şi către expresia care încheie, de secole, Sederul de Pesah: „La anul la Ierusalim” – o formulă simplă, dar profundă, care sintetizează esenţa speranţei evreieşti. Cu aceste gânduri, urez tuturor celor care sărbătoresc Pesah să găsească în tradiţie pace, bucurie şi curaj în faţa vremurilor actuale. Hag Pesah Sameah! Pesah fericit şi binecuvântat!”, mai spune preşedintele interimar în mesaj.