Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că speră ca, în al 12-lea ceas, Curtea Constituţională a României să ia o decizie privind reforma pensiilor magistraţilor. Prim-ministrul a subliniat că, din punctul său de vedere, acest proiect este unul constituţional.
”Ceea ce pot să spun este că acest proiect a fost pregătit de Guvern cu respectarea tuturor prevederilor constituţionale, ţinând cont de deciziile pe care CCR le-a dat şi căutând să răspundem atât la o necesitate care derivă dintr-o realitate, şi din punctul meu de vedere, acest proiec este constituţional (…) În ceea ce priveşte ceea ce va decide Curtea, asta sigur rămâne de văzut. Eu sper că, în al 12-lea ceas, să se ia o decizie”, a declarat Ilie Bolojan la TVR 1, marţi seară, referindu-se la şedinţa CCR de miercuri pe tema pensiilor magistraţilor.
Potrivit premierului, i s-a părut ”de bun simţ” să notifice CCR cu privire la situaţia fondurilor europene în cazul unei tărăgănări a deciziei, ca toţi ”să ştie în ce context se ia o decizie”.
”În condiţiile în care se amână o astfel de decizie, este foarte probabil ca România să piardă cei 231 de milioane de euro care sunt reţinuţi din cererea de plată anterioară, lucru care ne va fi comunicat probabil, dacă se întâmplă asta, spre finalul lunii februarie de către Comisia Europeană”, a mai declarat Ilie Bolojan.
El a reiterat ideea că oficialii Comisiei Europene au transmis că jalonul privind pensiile magistraţilor nu este considerat îndeplinit: ”Într-o întâlnire la care a participat domnul ministru Pâslaru, s-a discutat că din punctul dinşilor de vedere, jalonul este neîndeplinit, dar că vor face o comunicare oficială înspre sfârşitul lunii februarie când vor răspunde la toate aspectele care ţin de fondurile care au fost reţinute României. Spre sfârşitul acestei luni. Nu mai avem foarte mult timp”.
Întrebat ce ar însemna o nouă amânare după şedinţa CCR care este programată miercuri, Bolojan a subliniat că aceasta ar însemna pierderea banilor.
”V-am spus, o probabilitate foarte mare că, în afară de orice decizie pe care o lua CCR-ul, să pierdem aceşti bani. Orice sumă pierdută pentru România, cred că nu este un lucru bun, mai ales că aceşti banţi sunt sub formă de grant, nu sub formă de împrumut”, a adăugat Bolojan.
Judecătorii Curţii Constituţionale se întrunesc, miercuri, în a şasea şedinţă pe tema pensiilor de serviciu ale magistraţilor.


