Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat marţi că, după toate lucrurile care s-au întâmplat, crede că putem avea un Parlament pulverizat, el arătând că dacă în aceşti ani a fost un câştig, a fost că am avut o stabilitate iar cazul Bulgariei nu este de recomandat şi speră ca România să nu ajungă acolo.
”Cu toate lucrurile care s-au întâmplat, cred că putem avea un Parlament pulverizat. Vedem că partidele care au cea mai mare parte a administraţiei publice locale au avut o pondere destul de mică prin reprezentanţii lor şi dacă în aceşti ani a fost un câştig a fost că am avut o stabilitate. Cazul Bulgariei nu este de recomandat şi sper ca România să nu ajungă acolo”, a spus Ilie Bolojan, despre riscul unei crize politice, după aceste alegeri.
El a precizat că votul responsabil pentru partidele care nu sunt perfecte dar s-au calificat, au nişte oameni calificaţi, dovediţi, este varianta raţională.
”PNL este un partid responsabil, chiar dacă ar fi dat bine să plecăm de la guvernare de pe o zi pe alta, în aceste zile, ca să mai marcăm nişte puncte electorale, cred că pentru ţara noastră şi pentru pregătirea alegerilor, duminică şi cealaltă duminică pentru a pregăti transferul către viitorul guvern, care va fi el, pentru pregătirea bugetului, trebuie să ai decizii rationale, inclusiv rămânerea la guvernare în această perioadă”, a mai spus liderul liberal.