Ilie Bolojan: Faptul că s-a lungit numai cu o săptămână-două anunţarea unei date certe a alegerilor a făcut să apară tot felul de discuţii, dar de ce s-au prelungit, cineva mai vrea să mai stea pe funcţie, o să se lungească până în toamnă

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat miercuri că faptul că s-a lungit numai cu o săptămână-două anunţarea unei date certe a alegerilor, a făcut ca să apară tot felul de discuţii, dar de ce s-au prelungit, cineva mai vrea să mai stea pe funcţie, o să se lungească până în toamnă. Liderul liberal a precizat că democraţiile, astăzi, sunt sub un uşor asalt şi dacă nu au grijă ceea ce fac, această neîncredere poate să atingă nişte cote care să treacă într-o zonă de agresivitate publică.

”Cu cât o instituţie este mai transparentă, cu cât arată ceea ce poate face, ceea ce nu poate face şi de ce nu poate face, cu atâta, din nou, încrederea este mai mare. Cu cât o cauză care pare neclară, un motiv care nu este clar perceput, nu este bine explicat, cu atât se brodează, cu atât se fac tot felul de scenarii, şi gândiţi-vă, de exemplu, că în această perioadă, odată cu anularea alegerilor prezidenţiale, se punea problema când se organizează alegeri. Faptul că s-a lungit numai cu o săptămână-două anunţarea unei date certe a alegerilor, a făcut ca să apară tot felul de discuţii, dar de ce s-au prelungit, dar cineva mai vrea să mai stea pe funcţie, o să se lungească până în toamnă, şi tot felul de lucruri de genul acesta”, a spus liderul PNL la Europa FM.

El a precizat că ”neîncrederea vine din responsabilitate, din acţiune, din comunicare, şi uneori contextul te poate ajuta sau te poate încurca”.

”Este evident că democraţiile astăzi sunt sub un uşor asalt, şi dacă nu au grijă ceea ce fac, această neîncredere poate să atingă nişte cote care să treacă într-o zonă de agresivitate publică, o zonă de haos, şi, din punctul meu de vedere, cel mai important lucru în această perioadă pentru ţara noastră, în afară de faptul că trebuie să recâştigăm încrederea, trebuie să guvernăm bine, este să ţinem ţara într-o situaţie stabilă”, a mai spus Ilie Bolojan.

Întrebat dacă riscă România să ajungă în zona de haos, preşedintele PNL a răspuns: ”Eu nu-mi doresc în nicio formă acest lucru şi aici e o problemă de responsabilitate atât din partea autorităţilor, dar şi din partea cetăţenilor, pentru că haosul niciodată n-a adus prosperitate şi nici viitor. Deci, vedeţi, se intensifică protestele, nu e niciun fel de problemă, pentru că e democraţie. Poţi protesta. Dar atunci când din proteste apar şi acte de agresiune, lucrurile degenerează sau se duc într-o anumită zonă, cu siguranţă lucrurile nu merg într-o direcţie bună”.

Ilie Bolojan, despre o candidatură a lui Georgescu: Într-o democraţie, la vot trebuie să se tranşeze câştigătorul / Nu poţi derula o campanie în online decât cu o susţinere financiară, autorităţile să vină cu argumentele privind anularea alegerilor

Radu Miruţă (USR): Iniţiativa AUR de suspendare a preşedintelui Iohannis, în acest moment, este sortită eşecului / Tatonăm, discutăm cu parlamentari PNL, PSD, pentru a vedea că există mai mult de jumătate plus unu dorinţă în Parlament