Premierul Ilie Bolojan a afirmat, într-un mesaj transmis românilor cu ocazia Anului Nou, că anul care se încheie a fost unul dificil, unul în care a fost necesar să se facă ordine în finanţe şi să fie îndreptate multe neajunsuri. ”Vă mulţumesc tuturor pentru efortul depus să vă susţineţi familiile, pentru răbdare şi pentru sacrificiile făcute”, a adăugat Bolojan.
”Dragi români, vă doresc multă sănătate şi un an nou cu împliniri. Încheiem împreună un an dificil, în care a fost necesar să facem ordine în finanţe şi să îndreptăm multe neajunsuri. Vă mulţumesc tuturor pentru efortul depus să vă susţineţi familiile, pentru răbdare şi pentru sacrificiile făcute”, a afirmat Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis miercuri seară.
El a adăugat că priveşte cu încredere spre anul viitor.
”Anul viitor am încredere că putem depăşi greutăţile şi să facem din România, ţara noastră, un loc în care fiecare să-şi poată clădi un viitor mai bun. La mulţi ani! Dumnezeu să aibă în pază toţi românii de pretutindeni!”, a conchis premierul.


