Premierul Ilie Bolojan a declarat că la Revoluţia din 1989 era student la Timişoara, el precizând că nu şi-a scos certificat de revoluţionar. Bolojan a mai spus că este recunoscător celor care au ieşit în stradă şi pentru el, ceea ce s-a întâmplat în ‘89 este o revoluţie. Ceea ce s-a întâmplat după aceea, sigur, se poate discuta, dar oamenii care au ieşit în stradă, în Timişoara, în Bucureşti şi în alte părţi, pur şi simplu au ieşit pentru libertate, a mai arătat şeful Executivului.
Premierul Ilie Bolojan a fost întrebat într-un interviu la Cotidianul ce făcea la Revoluţia din 1989.
”Eram student la Timişoara. Eram anul doi, la facultatea de Mecanică. Am prins 17 decembrie la Timişoara. Dar nu mi-am scos certificat de revoluţionar. Studenţii au fost în Timişoara până prin data de 20-21, când au evacuat complexul studenţesc”, a povestit premierul.
”Când faci anumite lucruri, nu cred că te gândeşti că vei lua o pensie după aceea. Nu le faci pentru asta. Când ieşi în stradă sau faci anumite lucruri, o faci pentru că tu crezi în ceva, pentru că ţi se pare că ceva nu este în regulă, pentru că libertăţile tale … E şocant pentru un tânăr să vadă că, într-un sistem opresiv, sunt oameni care au curajul să strige şi ei te trag după ei. Asta simţi atunci. O forţă care se duce înainte, când n-ai fost obişnuit cu aşa ceva. Gândiţi-vă că în 89 era un fel de apogeu al comunismului ceauşist în România. Eu sunt recunoscător celor care au ieşit în stradă şi pentru mine ceea ce s-a întâmplat în ‘89 este o revoluţie. Ce s-a întâmplat după aceea, sigur, se poate discuta, dar oamenii care au ieşit în stradă, în Timişoara, în Bucureşti şi în alte părţi, pur şi simplu au ieşit pentru libertate”, a mai afirmat premierul.


