Ilie Bolojan: Ne propunem ca săptămâna viitoare să închidem bugetul şi să-l trimitem la Parlament / Vom susţine toate proiectele care au acoperire bugetară / Costruirea unui buget realist este un element de bază care garantează predictibilitate

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, marţi seară, că îşi doreşte ca săptămîna viitoare bugetul să fie trimis Parlamentului spre dezbatere şi aprobare, adăugând că, împreună cu miniştri, îşi doreşte un buget realist, bazat pe date reale, nu pe venituri supraestimate cum s-a întâmplat în anii trecuţi. Premierul a reiterat ideea că orice proist care are sursă de finanţare va fi susţinut.

”Aşa cum ştiţi, un element foarte important în aceste zile este definitivarea bugetului, în aşa fel încât, într-un termen cât mai scurt, să poată fi închis. Ne propunem ca săptămâna viitoare să închidem bugetul şi să-l trimitem la Parlament în vederea adoptării”, a declarat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, premierul Ilie Bolojan.

Acesta a avertizat că trebuie evitate situaţţiile din anii trecuţi: ”Indiferent de pachetele care se propun, indiferent din cele care se adoptă, un element de bază este să evităm ceea ce s-a întâmplat în anii anteriori, şi anume să nu facem bugete care nu se bazează pe date reale. Şi răspunderea pe care mi-o asum, împreună cu domnul ministru de Finanţe şi cu colegii din Guvern, este să facem un buget realist, un buget în care toate propunerele care vin dintr-un pachet sau din altul, dintră o măsură sau din alta, să aibă acoperire în realitate, dacă se propun cheltuieli să aibă acoperire în venituri”.

Întrebat despre pachetul de solidaritate în valoare de aproximativ 3,5 miliarde de lei asupra căruia insistă PSD, premierul a afirmat: ”Toate măsurile care sunt propuse de către ministere sau de către partidele politice (…) toate aspectele care ţin de un proiect sau altul, sunt analizate în momentul de faţă şi, în condiţiile în care vom identifica sursele bugetare pentru a le acoperi, vom susţine toate proiectele care au acoperire bugetară”.

Premierul a avertizat că ”cea mai mare eroare pe care am putea să o facem este să construim un buget care se bazează pe ipoteze nerealiste”.

”Aţi văzut ce s-a întâmplat, de exemplu, în anul 2025, când am început cu un deficit de 7%, am ajuns la jumătatea anului la 7,7% şi la final am ajunst la 8,4% pe cash şi la 9,3% pe ESA. Nu cred că este bine să mergem pe o astfel de ipoteză. Construirea unui buget realist este un element de bază care garantează predictibilitate, care garantează o economie care ştie pe ce drum se duce, care îţi asigură atingerea ţintelor de deficit şi de inflaţie, în aşa fel încât, pe măsură ce efectele acestor măsuri de ajustare trec, să vedem, din vara acestui an, practic relansarea economică”, a mai declarat premierul.

PSD a propus un pachet de solidaritate, cu măsuri pentri diferite categorii sociale vulnerabile, a cărui valoare se ridică la aproximativ 3,5 miliarde de lei, de adoptarea căruia condiţionează vitarea bugetului în Parlament.

 

 

Ilie Bolojan: Am convenit ca măsura de reducere a cheltuielilor în zona de universităţi să se facă începând din toamna acestui an/ Sporul pentru doctorate este o practică pe care nu o veţi regăsi în ţările din vestul Europei/ Nu de diplome ducem lipsă

Liga Campionilor: Mbappe – forfait pentru returul cu Benfica Lisabona