Ilie Bolojan: Odată cu închiderea mandatului de preşedinte interimar, voi redeveni preşedinte interimar al PNL / Trebuie să luăm nişte decizii, ce facem în perioada următoare, în aşa fel încât să reconstruim partidele

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, marţi, că odată cu închiderea mandatului de preşedinte interimar, săptămâna viitoare, după turul doi al alegerilor prezidenţiale, va redeveni preşedinte interimar al PNL şi va discuta cu colegii din conducere, pentru că trebuie să ia nişte decizii, ce fac în perioada următoare, în aşa fel încât să reconstruiască partidele.

”Sunt în situaţia în care, odată cu închiderea mandatului de preşedinte interimar, săptămâna viitoare, foarte probabil în a doua jumătate a săptămânii, se va face predarea de activitate. Voi redeveni preşedinte interimar al PNL, dar şi la noi este o situaţie de provizorat, pentru că, după scorul slab la alegerile prezidenţiale, din toamna anului trecut, eu am preluat conducerea partidului şi cu siguranţă va fi o discuţie cu colegii din conducere, pentru că trebuie să luăm nişte decizii, ce facem în perioada următoare, în aşa fel încât să reconstruim partidele. Cel puţin asta este şi intenţia mea, în ceea ce priveşte Partidul Naţional Liberal şi cred că lumea politică trebuie să înţeleagă acest vot”, a declarat Ilie Bolojan la Rock FM.

El a precizat că ”nu trebuie să fie supăraţi pe românii care au votat împotriva lor, ci trebuie să fie supăraţi pe ei, că nu au făcut ceea ce trebuie în aceşti ani”.

”De asta avem o încredere foarte scăzută în instituţii, în lumea politică şi chiar şi o încredere socială destul de scăzută în ţara noastră. Trebuie să vedem cum reunim oamenii, cum creştem încrederea şi cum ne ascultăm unii pe alţii, ne respectăm unii pe alţii. Cred că e o direcţie importantă la care viitorul preşedinte trebuie să lucreze, pentru că e nevoie. Avem nişte falii sociale foarte puternice, care vin pe un sentiment de neîncredere, deci pe un teren, din păcate, fertil pentru aceste lucruri”, a completat Ilie Bolojan.

Cristian Popa: Atragerea investiţiilor străine trebuie să rămână o prioritate; nu există prosperitate în izolaţionism sau autarhie

Şeful social-democraţilor ieşeni: Votul de duminică îl văd ca pe unul pro, pentru România în UE şi NATO. Probabil nu există nicio localitate care să nu fi derulat măcar un proiect cu bani europeni