Ilie Bolojan, poziție total diferită față de Nicolae Ciucă: Nu exclude o nouă alianță PNL-PSD

„Nu faci coaliție totdeauna cu cine ți-e mai apropiat ideologic, cu cine ești mai compatibil, ci electoratul votează, în urma acestui vot iese o configurație, și în baza acestei configurații trebuie să se facă o majoritate, pentru că dacă nu se face o majoritate se întâmplă ce s-a întâmplat în Bulgaria în ultimii trei ani (n.r. – în acest interval în țara vecină au fost 7 rânduri de alegeri pentru că niciun partid nu a câștigat majoritatea), schimbări frecvente de guvern, instabilitate, ceea ce nu ajută dezvoltarea unei țări”, a afirmat președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, conform Ebihoreanul.ro.

Ilie Bolojan susține că PNL își asumă niște reforme și pentru a le pune în practică trebuie să fie la guvernare.

„Eu cred că PNL, dacă poate, e bine să fie în guvernare, pentru că cine o să pună lucrurile (n.r. – reformele) în practică dacă nu gruparea care are în ADN-ul ei această viziune?

Atunci când te duci într-o coaliție, tu ai niște valori, ai niște proiecte, și intri într-o coaliție doar dacă o bună parte a acestor proiecte devin proiecte ale acelei coaliții, cu termene clare de punere în practică, în așa fel încât să faci ceva pentru comunitate în plus și să-ți respecți electoratul. În aceste condiții, ar avea de câștigat și România, și electoratul partidului care urmărește aceste chestiuni. Dar doar să avem încă un ministru și doi secretari de stat e prea puțin și, în situația în care dacă o viziune de dezvoltare nu va fi asumată de o posibilă coaliție, eu nu văd nicio problemă ca PNL să stea în opoziție”, a mai spus Bolojan.

Analistul Radu Magdin face praf sloganurile prezindențiale: De la viziune la poze cu căței pe Facebook e o diferență

VIDEO Lasconi anticipează cine o să fie viitorul președinte PNL